Casa Nationala de Pensii si Asigurari Sociale (CNPAS) a publicat online urmatoarele precizari privind aplicarea prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice:
Dupa cum se cunoaste, sistemul de pensii din Romania se afla in fata unei etape noi de reforma, determinata de o serie de factori macro-economici si sociali care au impus schimbari atat in ceea ce priveste sistemul public de pensii (elementele parametrice, conditiile de eligibilitate pentru diferitele categorii de pensie, cresterea gradului de responsabilitate si control, etc), cat si in ceea ce priveste sistemele neintegrate acestuia.
Principalele directii ale reformei vizeaza:
- Largirea sferei de cuprindere a asigurarii obligatorii – prin integrarea in sistemul unitar de pensii publice a persoanelor care apartineau unor sisteme speciale (pensiile militare), precum si a persoanelor care realizeaza venituri din profesii liberale;
- Imbunatatirea sustenabilitatii financiare a sistemului de pensii – prin introducerea unor conditii mai restrictive privind accesul la pensia anticipata partiala si la pensia de invaliditate;
- Mentinerea standardului de viata al pensionarilor in plata – prin corelarea puterii de cumpararea a pensionarilor in raport cu rata inflatiei;
- Asigurarea unui tratament corect al persoanelor asigurate, viitori pensionari – prin reglementarea modului de stabilire a pensiei in directa corelatie cu nivelul veniturilor asigurate pentru care s-au achitat contributiile de asigurari sociale;
- Descurajarea pensionarilor anticipate – prin majorarea coeficientului de penalizare a pensiei;
- Implementarea unor criterii mai stricte in ceea ce priveste accesul la pensia de invaliditate si intensificarea controalelor ulterioare;
- Cresterea varstelor de pensionare ca urmare a cresterii sperantei de viata a populatiei si egalizarea graduala – pana in anul 2030 – a stagiului complet de cotizare pentru femei si barbati.
Trebuie mentionat ca aceste directii de actiune se circumscriu preocuparilor generale manifestate, in domeniul pensiilor, de statele membre ale Uniunii Europene, documente comunitare recente subliniind faptul ca, in contextul unei societati cu o populatie imbatranita, va fi din ce in ce mai greu sa se asigure sustenabilitatea financiara a sistemelor de pensii.
De asemenea, se apreciaza ca trebuie sa existe un raport adecvat intre populatia activa si populatia retrasa la pensie, in acest sens fiind facuta recomandarea de a se limita accesul la pensia anticipata.
In final, este demn de mentionat si faptul ca, in anul 2003, Comisia Europeana a elaborat Raportul privind pensiile sigure si adecvate, document in care a fost subliniata urmatoarea idee: „ cheia succesului reformelor rezida in echilibrul intre preocuparile sociale si cele financiare”.
CUM SE REALIZEAZA CRESTEREA VARSTELOR DE PENSIONARE PENTRU FEMEI SI BARBATI?
La data intrarii in vigoare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prevederile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cele ale Legii nr.164/2001privind pensiile militare de stat, precum si o serie de alte dispozitii referitoare la varstele de pensionare ale unor categorii socio-profesionale au fost abrogate.
Astfel, potrivit prevederilor art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, varsta standard de pensionare este 63 de ani pentru femei si de 65 de ani pentru barbati. Atingerea acestor varste se va realiza printr-o crestere graduala, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5 la lege.
Cu alte cuvinte, in intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015, varsta de pensionare a femeilor va creste de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a barbatilor va creste de la 64 de ani la 65 de ani.
La finele acestei perioade, se continua cresterea graduala a varstei de pensionare numai pentru femei, de la 60 de ani la 63 de ani, pana in anul 2030.
Totodata, este reglementata cresterea stagiului minim de cotizare la 15 ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu minim se va realiza prin cresterea graduala conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5.
Cu alte cuvinte, in intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015, stagiul minim de cotizare va creste de la 13 ani la 15 ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati.
De asemenea, stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se va realiza printr-o crestere graduala, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5.
Cu alte cuvinte, in intervalul ianuarie 2011 – ianuarie 2015, stagiul complet de cotizare pentru femei va creste de la 28 ani la 30 de ani, iar pentru barbati de la 33 de ani la 35 de ani.
La finele acestei perioade, se continua cresterea graduala a stagiului complet de cotizare numai pentru femei, de la 30 de ani la 35 de ani, pana in anul 2030.