COMUNICAT DE PRESA referitor la depunerea formularului 112 – „Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate”

Potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr.1397/2010, data de 25 februarie 2011 reprezinta data limita pana la care contribuabilii persoane fizice si juridice care au calitatea de angajator sau entitati asimilate angajatorului, au obligatia completarii si depunerii formularului 112 – “Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate”.

Declaratia se depune în format electronic sub forma unui fisier PDF, conform anexei 1 la hotarare, care are atasat fisierul XML descris prin anexa 8 la hotarare.

Declaratia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanta, pe portalul e-Romania.

ATENTIE: Pentru depunerea declaratiei, platitorul trebuie sa detina un certificat calificat, eliberat în conditiile Legii nr.455/2001 privind semnatura electronica.

Pentru contribuabilii care pana la data de 25 februarie 2011 nu au dobandit certificatul calificat pentru depunerea prin mijloace electronice de transmitere la distanta a declaratiei, formularul 112 se poate depune pe suport electronic, însotit de formularul în format hartie, semnat si stampilat, conform legii.

Pentru astfel de situatii, unitatile fiscale teritoriale au luat masurile necesare de suplimentare a numarului de ghisee pentru primirea declaratiei, alocarea unui numar sporit de functionari la punctele de informare si/sau de acordare a asistentei privind modul de completare a formularului 112, si, nu în ultimul rand, adaptarea programului de lucru în functie de solicitarile zilnice.

Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate se completeaza/valideaza cu ajutorul programelor de asistenta puse la dispozitia contribuabililor gratuit de unitatile fiscale sau descarcate de pe site-ul ANAF, la adresa www.anaf.mfinante.gov.ro.

ATENTIE: Nedepunerea sau depunerea cu întarziere a formularului 112 constituie contraventie si se sanctioneaza potrivit prevederilor art.219 din Codul de procedura fiscala.

Informatii detaliate se pot obtine la:
– birourile pentru asistenta contribuabililor din cadrul administratiilor finantelor publice;
– telefonic, la Centrul de asistenta a contribuabililor, la nr.0314.039.160;
– accesand pagina de Internet, www.anaf.mfinante.gov.ro.

[evidentierile in text apartin ANAF, sursa: anaf.ro 22-02-2011]