HOTARARE nr. 96/2011 din 2 februarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri
2011-02-10 – Data intrarii in vigoare: 10 Februarie 2011
2011-02-10 – Publicat in Monitorul Oficial nr. 108 din 10 februarie 2011
HOTARARE nr. 96/2011 din 2 februarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri
În temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
ARTICOL UNIC
Se aproba Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri, prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemneaza: ––––– Ministrul economiei, comertului si
mediului de afaceri, Ion Ariton
Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale, Ioan Nelu Botis
Ministrul finantelor publice, Gheorghe Ialomitianu
Bucuresti, 2 februarie 2011.
Nr. 96.
ANEXA
NORMELE METODOLOGICE de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri
CAP. I
Dispozitii generale
ART. 1
Prezentele norme metodologice reglementeaza modul de acordare a facilitatilor pentru microintreprinderile nou-infiintate si conduse de intreprinzatori tineri, care intentioneaza sa desfasoare pentru prima data activitate economica, prin intermediul unei societati cu raspundere limitata care indeplineste conditiile prevazute in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri, denumita in continuare microintreprindere „S.R.L. – D.”, in cadrul Programului pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri, denumit in continuare programul.
ART. 2
Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, denumit in continuare M.E.C.M.A., prin Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Întreprinderi Mici si Mijlocii, denumita in continuare Agentia, si Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, in parteneriat cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii – S.A. – I.F.N., denumit in continuare F.N.G.C.I.M.M., cu Oficiul National al Registrului Comertului, denumit in continuare O.N.R.C., si institutia de credit partenera, vor implementa prezentele norme metodologice pe baza de protocol de colaborare.
ART. 3
Obiectivul programului il constituie stimularea infiintarii de noi microintreprinderi, cresterea potentialului de accesare a surselor de finantare si dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor, in scopul implicarii acestora in structuri economice private. Programul urmareste:
a) dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor bazate pe cunoasterea si gestionarea optima a resurselor, in vederea adaptarii rapide la rigorile determinate de globalizarea pietelor si de integrarea Romaniei in Uniunea Europeana;
b) sprijinirea demararii si dezvoltarii firmelor nou-infiintate – start-up-uri, prin facilitarea accesului acestora la finantare;
c) stimularea infiintarii de noi microintreprinderi, prin cresterea potentialului de accesare a surselor de finantare;
d) facilitarea accesului tinerilor la sursele de finantare.
ART. 4
Finantarea in perioada 2010-2012 a programului pentru acordarea, prin Agentie, de alocatii financiare nerambursabile, denumite in continuare A.F.N., pentru cel putin 1.100 de microintreprinderi „S.R.L. – D.” se asigura din bugetul aprobat anual M.E.C.M.A.
CAP. II
Etapele implementarii programului
ART. 5
Înregistrarea microintreprinderii „S.R.L. – D.” in registrul comertului se realizeaza prin parcurgerea urmatoarelor etape:
a) intreprinzatorul debutant are obligatia sa ataseze in sustinerea cererii de inregistrare a microintreprinderii „S.R.L. – D.” in registrul comertului documentele prevazute in Ordinul ministrului justitiei nr. 2.594/C/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de tinere a registrelor comertului, de efectuare a inregistrarilor si de eliberare a informatiilor, precum si declaratia pe propria raspundere potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2011;
b) dupa inmatricularea in registrul comertului a microintreprinderii „S.R.L. – D.”, respectiv dupa inregistrarea in registrul comertului a oricaror modificari, O.N.R.C. va transmite Agentiei, pe cale electronica, datele aferente acestor inregistrari, conform protocolului incheiat in acest sens;
c) operatiunile de inmatriculare conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 cu ocazia constituirii microintreprinderii sunt scutite de plata taxelor catre O.N.R.C.;
d) Agentia transmite institutiilor responsabile de implementarea programului, pe baza protocolului de colaborare, datele aferente inregistrarilor, precum si modificarile generate de situatiile financiare semestriale si anuale pe perioada functionarii microintreprinderii „S.R.L. – D.”.
ART. 6
În termen de 10 zile lucratoare de la infiintare, microintreprinderea „S.R.L. – D.” trebuie sa notifice prin posta electronica oficiul teritorial pentru intreprinderi mici si mijlocii si cooperatie, denumit in continuare O.T.I.M.M.C., al Agentiei in a carui raza teritoriala isi are sediul, in vederea luarii in evidenta.
ART. 7
Înregistrarea pentru obtinerea A.F.N. se realizeaza prin parcurgerea urmatoarelor etape:
a) pentru a beneficia de alocatia financiara nerambursabila acordata prin Agentie, microintreprinderea „S.R.L. – D.” trebuie sa se inregistreze in aplicatia online disponibila pe site-ul www.aippimm.ro;
b) data la care este activa inregistrarea online se comunica pe site-ul Agentiei cu 5 zile inainte de data inceperii procesului de inregistrare propriu-zis;
c) inscrierea online se desfasoara in sesiune continua, pana la epuizarea bugetului alocat programului;
d) fiecare microintreprindere „S.R.L. – D.” trebuie sa completeze online planul de afaceri, al carui model este disponibil pe site-ul Agentiei: www.aippimm.ro;
e) aplicatia software va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuarii inregistrarii planului de afaceri, punctajul obtinut, precum si numarul de inregistrare;
f) planul de afaceri corect si integral completat va putea fi transmis si inregistrat online o singura data in cadrul aplicatiei, programul electronic de inregistrare online a planului de afaceri nepermitand inscrierea de doua ori a aceleiasi microintreprinderi „S.R.L. – D.”.
ART. 8
Evaluarea planului de afaceri se realizeaza prin parcurgerea urmatoarelor etape:
a) evaluarea planului de afaceri se face online de catre aplicatia software, care genereaza un punctaj pe baza criteriilor prevazute in anexa care face parte integranta din prezentele norme metodologice. Punctajul minim acceptat este de 60 de puncte;
b) verificarea veridicitatii si coerentei informatiilor inscrise in planul de afaceri, inclusiv a legaturii activelor achizitionate cu activitatile codului CAEN pe care se acceseaza programul, se realizeaza de catre Agentie. Avizarea verificarilor si obtinerea unui punctaj minim acceptat conduc la aprobarea de principiu a finantarii planului de afaceri de catre Agentie;
c) la institutia de credit vor fi transmise spre finantare, in limita bugetului anual, planurile de afaceri care obtin cel putin punctajul minim si care au fost avizate de Agentie in urma verificarilor efectuate conform lit. b). Transmiterea planurilor de afaceri la institutia de credit se va face continuu, pana la epuizarea bugetului programului;
d) planurile de afaceri care solicita credit bancar se finanteaza de institutia de credit partenera conform criteriilor prevazute in normele de creditare ale acesteia si in normele de garantare ale F.N.G.C.I.M.M.;
e) echipamentele si utilajele achizitionate in cadrul programului trebuie sa fie noi si pentru acestea nu se aplica amortizarea accelerata prevazuta de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
ART. 9
Contractarea si finantarea se realizeaza prin parcurgerea urmatoarelor etape:
a) microintreprinderea „S.R.L. – D.” care solicita credit bancar va semna cu institutia de credit partenera contractul de creditare si pentru acordarea de A.F.N. in termen de 5 zile lucratoare de la data primirii hotararii de aprobare a creditului;
b) microintreprinderea „S.R.L. – D.” care nu solicita credit bancar va semna la sediul O.T.I.M.M.C. in a carui raza teritoriala isi are sediul social contractul de finantare in termen de 5 zile lucratoare de la data primirii prin posta electronica a notificarii privind acordul de principiu pentru finantare;
c) microintreprinderea „S.R.L. – D.” va deschide conturi curente la institutia de credit partenera pentru derularea operatiunilor de incasari si plati, inclusiv utilizarea sumelor aferente A.F.N., creditului bancar sau aportului propriu, dupa caz;
d) finantarea planurilor de afaceri se va face conform conventiei de colaborare incheiate de Agentie cu institutia de credit partenera;
e) aportul propriu in numerar al beneficiarului, acolo unde este cazul, va fi varsat in contul curent deschis la institutia de credit partenera, urmand ca pentru fiecare cheltuiala eligibila efectuata sa se utilizeze in mod proportional, dupa caz, cele doua componente de finantare (credit bancar minimum 50% si A.F.N. maximum 50% sau A.F.N. maximum 50% si aport propriu minimum 50%);
f) beneficiarii A.F.N. si/sau ai creditului bancar alocat conform art. 5 lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 trebuie sa depuna la Agentie, in termen de 10 zile lucratoare, dovada angajarii cu contract de munca pe durata nedeterminata a cel putin 2 salariati;
g) cheltuielile efectuate, inclusiv facturile emise inaintea incheierii contractului de credit bancar si pentru acordarea de A.F.N. cu institutia de credit partenera sau a contractului de finantare cu Agentia, nu sunt eligibile.
CAP. III
Prevederi referitoare la raportarea si monitorizarea ajutoarelor
ART. 10
Prezentele norme metodologice instituie o schema transparenta de ajutor de minimis. Acordarea ajutoarelor de minimis in cadrul programului se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis prevazute de Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 si 88 din tratat ajutoarelor de minimis.
ART. 11
Schema prevazuta la art. 10 nu intra sub incidenta obligatiei de notificare catre Comisia Europeana, in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 . Schema se aplica pe intreg teritoriul Romaniei.
ART. 12
Raportarea si monitorizarea ajutoarelor acordate in baza schemei prevazute la art. 10 se face in conformitate cu legislatia europeana si cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus in aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 175/2007.
ART. 13
Furnizorul de ajutor de stat, respectiv Agentia, pastreaza evidenta detaliata a ajutoarelor acordate in baza schemei prevazute la art. 10 pe o durata de 10 ani de la data la care ultima alocare specifica a fost acordata in baza acestei scheme. Aceasta evidenta trebuie sa contina toate informatiile necesare pentru a demonstra respectarea conditiilor impuse de legislatia europeana in domeniul ajutorului de stat.
ART. 14
Agentia are obligatia de a supraveghea permanent ajutoarele acordate aflate in derulare si de a dispune masurile care se impun in cazul incalcarii conditiilor impuse prin prezentele norme metodologice sau prin legislatia nationala ori europeana aplicabila la momentul respectiv.
ART. 15
Agentia are obligatia de a transmite Consiliului Concurentei, in formatul si in termenul prevazut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus in aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 175/2007, toate datele si informatiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel national.
ART. 16
În cazul in care exista indoieli serioase cu privire la datele transmise de catre Agentie, Consiliul Concurentei poate sa solicite date si informatii suplimentare si, dupa caz, sa ii solicite acesteia sa faca verificari la fata locului.
ART. 17
Agentia informeaza in scris, prin intermediul notificarii de acord de principiu pentru finantare, operatorii economici beneficiari cu privire la pragul maxim al ajutorului si la caracterul de minimis al acestuia, in conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.998/2006 .
ART. 18
Agentia acorda un ajutor de minimis dupa ce verifica pe baza declaratiei pe propria raspundere a operatorului economic ca este respectata regula cumulului, precum si faptul ca suma totala a ajutoarelor de minimis primite pe parcursul unei perioade de 3 ani fiscali, inclusiv anul fiscal in curs, fie din surse ale statului sau ale autoritatilor locale, fie din surse europene, nu depaseste pragul echivalent in lei al sumei de 200.000 euro.
ART. 19
Operatorii economici beneficiari de ajutor in cadrul programului vor tine o evidenta specifica a ajutoarelor primite conform schemei prevazute la art. 10, altor scheme de minimis si altor ajutoare de stat. Acestia sunt obligati sa arhiveze evidenta specifica si sa o pastreze pentru o perioada de 10 ani.
ART. 20
Monitorizarea si controlul beneficiarilor programului se va face de catre O.T.I.M.M.C. pe baza procedurii de monitorizare si control al programului.
ART. 21
Reprezentantii institutiilor prevazute la art. 2 au dreptul sa verifice la sediul microintreprinderii „S.R.L. – D.” veridicitatea si conformitatea declaratiilor, activitatilor si cheltuielilor facute in cadrul programului.
ART. 22
Verificarea la fata locului vizeaza stadiul de realizare a investitiei, realitatea, legalitatea si regularitatea operatiunilor economico-financiare. În cazul in care, in urma controalelor efectuate sau la sesizarea organelor de control abilitate ale statului, se constata ca beneficiarii au facut declaratii incomplete si/sau neconforme cu realitatea pentru a obtine A.F.N. sau au schimbat destinatia acestora ori se constata ca nu au fost indeplinite conditiile prevazute in contract, se recupereaza total sau partial ajutorul de minimis acordat.
ART. 23
Recuperarea ajutorului de stat se realizeaza conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 137/2007.
ART. 24
Beneficiarii A.F.N. au obligatia de a raporta efectele participarii la program catre O.T.I.M.M.C. pentru o perioada de 3 ani, incepand cu anul urmator acordarii A.F.N.
ANEXÃ
la normele metodologice
Criterii de evaluare a planului de afaceri
┌───────┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┐ │ Nr. │ Criterii │Punctaj│ │ crt. │ │ │ ├───────┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤ │ Domeniul de activitate al microintreprinderii "S.R.L. - D." │ ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤ │ │1 │Productie │ 20 │ │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ A │2 │Servicii │ 15 │ │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │3 │Comert si alte activitati │ 10 │ ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤ │ Planul de afaceri conduce la crearea de noi locuri de munca permanente │ │ in cadrul microintreprinderii "S.R.L. - D." │ ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤ │ │4 │Numarul de locuri de munca permanente (cu norma intreaga) │ 20 │ │ │ │nou-create este mai mare sau egal cu 4. │ │ │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ B │5 │Numarul de locuri de munca permanente (cu norma intreaga) │ 15 │ │ │ │nou-create este mai mare sau egal cu 3. │ │ │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │6 │Numarul de locuri de munca permanente (cu norma intreaga) │ 10 │ │ │ │nou-create este mai mare sau egal cu 2. │ │ ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤ │ Ponderea investitiilor in cheltuielile aferente planului de afaceri │ ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤ │ │7 │Ponderea investitiilor peste 80% │ 20 │ │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ C │8 │Ponderea investitiilor peste 60% │ 15 │ │ ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │9 │Ponderea investitiilor peste 40% │ 10 │ ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤ │ Localizarea activitatii microintreprinderii "S.R.L. - D." │ ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤ │ │10 │Mediul rural │ 10 │ │ D ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │11 │Mediul urban │ 5 │ ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤ │ Utilizarea noilor tehnologii si promovarea societatii informationale │ ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤ │ │ │Implementarea planului de afaceri conduce la cresterea │ │ │ │ │gradului de utilizare a tehnologiilor noi, moderne si/sau a │ │ │ │12 │solutiilor informatice in procesul de productie/prestare │ 10 │ │ │ │servicii. │ │ │ │ │Planul de afaceri are potential inovativ si/sau creativ. │ │ │ E ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │ │Implementarea planului de afaceri nu conduce la cresterea │ │ │ │ │gradului de utilizare a tehnologiilor noi, moderne si/sau a │ │ │ │13 │solutiilor informatice in procesul de productie/prestare │ 5 │ │ │ │servicii (potentialul inovativ si/sau creativ al proiectului│ │ │ │ │este nesemnificativ). │ │ ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤ │ Schema de finantare │ ├───┬───┬────────────────────────────────────────────────────────────┬───────┤ │ │14 │Schema de finantare cu credit bancar │ 20 │ │ F ├───┼────────────────────────────────────────────────────────────┼───────┤ │ │15 │Schema de finantare fara credit bancar │ 10 │ ├───┴───┴────────────────────────────────────────────────────────────┴───────┤ │ Total puncte obtinute │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
Punctajul maxim care se poate obtine este de 100 de puncte.
Punctajul minim care se poate obtine este de 50 de puncte.
Punctajul minim pentru accesarea programului este de 60 de puncte.
La punctaje egale va prevala numarul de inregistrare online.
–-
[…] înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri și HG 96/2011 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2011 […]