CJUE. Curtea respinge recursurile formulate împotriva hotărârilor Tribunalului prin care a fost confirmată calificarea regimului fiscal spaniol de amortizare a fondului comercial financiar (goodwill) drept ajutor de stat incompatibil cu piața internă

În anul 2007, în urma mai multor întrebări scrise care îi fuseseră adresate de membri ai Parlamentului European, precum și în urma plângerii unui operator privat, Comisia a inițiat o procedură oficială de investigare cu privire la compatibilitatea cu d…

Ajutor de stat pentru întreprinderile a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 | Proiect

Vineri, 24 septembrie 2021, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a lansat în dezbatere publică proiectul procedurii de implementare a sesiunii nr. 2 aferente măsurii 1 “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din ca…

MFP: Buget alocat in 2015 pentru schema de ajutor de stat – stimularea investițiilor cu impact major în economie

Ministerul Finanţelor Publice anunţă printr-un comunicat de presă că, în conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, bugetul anual alocat schemei de ajutor de stat instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie în … Citește mai mult

Depunerea online la schema de minimis ANULATĂ| Alt exemplu de incompetență / abuz

Sesiunea de depunere pentru HG 274/2013 din 28 august 2013 a durat 5 minute și 54 de secunde. Au fost inregistrate 714 de cereri, din care 644 de solicitări au fost admise, restul fiind respinse întrucât fie depăşeau plafonul de 200.000 euro admis pe solicitant, fie din cauza înregistrărilor multiple pe aceleaşi CUI. Fără această … Citește mai mult

MFP: Instrucţiuni şi Ghid privind HG nr.274/2013

MFP anunţă că ca a publicat online la secţiunea Ajutor destat/HG nr.274/2013 Instrucţiunile privind completarea on-line a “Cererii de acord pentru finanţare în baza HG 274/2013”. De asemenea, pe mfinante.ro a fost publicat GHIDUL SOLICITANTULUI (Revizia 2 din 22-08-2013) “Schema de ajutor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii” instituită prin Hotărârea … Citește mai mult

MFP: Suplimentarea bugetului alocat schemei de minimis IMM şi amânarea deschiderii sesiunii de înregistrare online

Joi, 22 august 2013, Ministerul Finanţelor Publice a anunţat suplimentarea bugetului alocat schemei de minimis destinată IMM-urilor şi amânarea deschiderii sesiunii de înregistrare on-line a Cererii de acord pentru finanţare în baza H.G. nr. 274/2013, cu modificările şi completările ulterioare. În şedinţa de Guvern din 21 august a fost adoptată Hotărârea prin care bugetul alocat schemei de … Citește mai mult