Miercuri, 25 mai 2022, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri pentru acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate ret…
fonduri externe nerambursabile
Suport metodologic asigurat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale celor 139 de UAT din comunități marginalizate
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1172 din 10 decembrie 2021 a fost publicată Legea nr. 292/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2021 privind derogarea de la prevederile art. 47 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 privind finan…
MFE: Gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 | PROIECT OUG
Miercuri, 26 august 2015, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a publicat pentru consultare publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020. Prin proiectul de OUG se propune reglementarea cadrului financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile alocate României, precum şi a prefinanţării şi cofinanţării aferente acestei asistenţe, din […]
IPP: Noua variantă a Acordului de Parteneriat – lipseşte o prioritizare a obiectivelor stabilite
COMUNICAT DE PRESĂ Institutul pentru Politici Publice (IPP) 7 martie 2014 Noua variantă a Acordului de Parteneriat tinde să aloce viitoarele fonduri structurale și de investiții prea multor obiective, neordonate funcție de o miză strategică, riscând iar să nu avem rezultate importante la finalul perioadei de absorbție După ce a urmărit cu atenție tot procesul […]
Rata absorbţiei FEN în statele UE – un INFOGRAFIC ruşinos şi dureros
În opinia privind situaţia economică şi bugetară din august 2013, Consiliul fiscal precizează că sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au avut o evoluţie mult sub aşteptări, gradul de realizare al programului semestrial fiind de doar 47,6%, reflectând un eşec major în absorbţia fondurilor europene. Rata absorbţiei fondurilor structurale, de coeziune şi […]
Circulară MFP: Regimul TVA aplicabil operaţiunilor din cadrul proiectelor FEN în parteneriat prin POS DRU
Vineri, 14 iunie 2013, MFP a publicat pe mfinante.ro CIRCULARA nr. 559381 din 14 iunie 2013 cu privire tratamentul fiscal din punct de vedere al TVA aplicabil operaţiunilor desfăşurate în cadrul proiectelor implementate în parteneriat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Circulara este semnata de dl. secretar de stat MFP Dan Manolescu și este […]