Decizia Comisiei nu încalcă nici principiul proporționalității, nici pe cel al egalității de tratament La 17 noiembrie 2020, Germania a notificat Comisiei Europene o schemă de ajutor prin care se urmărea acordarea de sprijin întreprinderilor pentru cos…
schemă de ajutor
TUE. T-525/21 | E. Breuninger/Comisia. Tribunalul respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de întreprinderea de comerț cu amănuntul Breuninger împotriva deciziei Comisiei de aprobare a ajutoarelor acordate de Germania prin care se urmărește compensarea pierderilor suferite ca urmare a crizei provocate de COVID-19
Breuninger a considerat în mod greșit că este exclusă de la beneficiul acestei scheme de ajutor, astfel cum a fost notificată, așa încât această întreprindere nu are interes să obțină anularea deciziei Comisiei La 21 mai 2021, Germania a notificat Comi…
Modificarea condițiilor de eligibilitate pentru ajutorul de minimis din cadrul Programului operaţional regional 2014-2020
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 9 mai 2021 a fost publicat Ordinul nr. 635/2022 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei nr. 4.003/2020 privind aprobarea schemei de ajutor de m…
Modificarea schemei de ajutor de stat pentru proiecte cu impact major în economie prin creşterea plafonului maxim al investiţiei de la 1 la 5 milioane de euro | Proiect
Marți, 29 martie 2022, Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact…
Prelungirea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1249 din 30 decembrie 2021 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 142/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi…
Actualizarea unor scheme de ajutor de minimis din cadrul Programului operaţional regional 2014-2020
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1231 din 27 decembrie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 1956/2021 pentru modificarea unor scheme de ajutor de minimis din cadrul Programului operaţional regional 2014-2020. Măsurile luate pentru sprijinirea întreprinde…