telecomunicatii

Ministerul Finanţelor Publice a emis şi publicat Circulara nr. 408212 din 24 decembrie 2013 referitoare la completarea Circularei nr. 408436 din 02 septembrie 2013 privind aplicarea unitară a prevederilor fiscale referitoare la TVA introduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi prin Ordonanţa Guvernului nr.28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

MFP clarifică regimul TVA aplicabil vânzărilor de cartele telefonice prepaid/reîncărcării cartelelor telefonice prepaid.

Redăm în continuare textul circularei nr. 408212/2013 [PDF 12 pagini]:

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Cabinet Secretar de Stat

Nr. 408212/……….2013

Direcţia generală regională a finanţelor publice a judeţului ……………..

Prin prezenta circulară dorim să clarificăm regimul TVA aplicabil vânzărilor de cartele telefonice prepaid/reîncărcării cartelelor telefonice prepaid, având în vedere dinamica şi complexitatea sectorului telecomunicaţiilor, precum şi diversificarea serviciilor pe care acest sector le oferă.

Pentru stabilirea regimului TVA aplicabil vânzărilor de cartele telefonice (reîncărcarea cartelelor telefonice va urma acelaşi regim, fiind o operaţiune similară), este necesar să se analizeze jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie.

I. Jurisprudenţă relevantă

1. Decizia Curţii Europene de Justiţie în cauza C-419/2002 (BUPA Hospitals Ltd):

•  la considerentul 45 se menţionează că al 2-lea subparagraf al art. 10 alin. (2) din Directiva a 6-a, potrivit căruia, atunci când sunt efectuate plăţi în avans, înainte ca bunurile să fie livrate sau serviciile să fie prestate, TVA devine exigibilă la data încasării avansului pentru suma primită, constituie o derogare de la regula instituită prin primul subparagraf al aceluiaşi articol şi, din acest motiv, trebuie interpretată strict;
•  la considerentul 48 se menţionează că al 2-lea subparagraf al art. 10 alin. (2) se depărtează de principiul ordinii cronologice prin faptul că prevede că, în cazul în care se efectuează o plată în avans, TVA devine exigibilă fără ca livrarea de bunuri/prestarea de servicii să fi fost efectuată. Pentru ca taxa să devină exigibilă într-o astfel de situaţie, toate informaţiile relevante privind faptul generator, respectiv livrarea de bunuri/pretarea de servicii ulterioară, trebuie să fie cunoscute şi, prin urmare, în particular, aşa cum Avocatul General a precizat la punctul 100 din opinia sa, atunci când este efectuată o plată în avans, bunurile şi serviciile trebuie să fie precis identificate;
•  la considerentul 49 se menţionează că această concluzie este în acord cu memorandumul explicativ al propunerii de Directivă a-VI-a (Buletinul Comunităţilor Europene, suplimentul 11/73, pag. 13) în care Comisia observă că „atunci când se încasează o plată în avans înainte de faptul generator, încasarea sumei respective dă naştere exigibilităţii taxei, întrucât părţile demonstrează în acest fel intenţia ca toate consecinţele financiare ale faptului generator să ia naştere în avans”;
•  la considerentul 50 se menţionează că, în acest context, trebuie avut în vedere că livrările de bunuri/prestările de servicii sunt în sfera TVA, mai degrabă decât plățile efectuate cu titlu de considerație pentru astfel de operaţiuni (a se vedea Hotărârea C-108/99 Cantor Fitzgerald International [2001], I-7257, para. 17). A fortiori, plățile în avans pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care nu sunt în mod clar identificate nu pot face obiectul TVA.

2. Decizia Curtii Europene de Justitie in cauza C-520/2010 (Lebara):

• articolul 2 punctul 1 din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2003/92/CE a Consiliului din 7 octombrie 2003 (echivalentul art. 2 alin. (1) lit. a) din Directiva 2006/112/CE), trebuie interpretat în sensul că un operator de telefonie care oferă servicii de telecomunicații ce constau în vânzarea către un distribuitor a unor cartele telefonice care conțin toate informațiile necesare pentru a efectua apeluri telefonice internaționale prin infrastructura pusă la dispoziție de operatorul respectiv și care sunt revândute de distribuitor, în nume și cont propriu, unor utilizatori finali, fie în mod direct, fie prin intermediul altor persoane impozabile precum vânzători angro și cu amănuntul, furnizează o prestare de servicii de telecomunicații cu titlu oneros către distribuitor. În schimb, operatorul respectiv nu furnizează o a doua prestare de servicii cu titlu oneros către utilizatorul final atunci când acesta, după ce a achiziționat cartela telefonică, își exercită dreptul de a efectua apeluri telefonice folosind informațiile înscrise pe această cartelă.

II. În funcţie de deciziile menţionate la punctul I, sunt analizate în continuare cartelele telefonice pre-paid/reîncărcarea cu credit a cartelelor, în funcţie de destinaţia acestora şi în funcţie de modul în care sunt comercializate:

1. Comercializarea cartelelor telefonice pre-paid/reîncărcarea cu credit a cartelelor, în situaţia în care creditul poate fi utilizat numai pentru servicii de telefonie – intră sub incidenţa deciziei CEJ în cazul Lebara

a) operatorul de telefonie vinde cartelele direct către utilizatori

Vânzarea unei cartele telefonice prepaid/reîncărcarea cu credit a cartelei care poate fi utilizată numai pentru servicii de telefonie, denumite în continuare cartele, de către operatorul de telefonie direct către utilizatori, reprezintă o prestare de servicii de telecomunicaţii cu titlu oneros.

Faptul generator şi exigibilitatea TVA în cazul comercializării acestor tipuri de cartele intervin la momentul vânzării cartelei, conform deciziei CEJ în cazul Lebara şi prevederilor art. 1342 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Operatorul de servicii de telefonie va elibera clienţilor bon fiscal cu TVA de 24%, emis în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. La cererea clienţilor, operatorul de telefonie, va elibera acestora şi factură, aşa cum se prevede la art. 155 alin. (9) din Codul fiscal.

b) operatorul de telefonie vinde cartelele prin intermediul unor distribuitori care acţionează în nume propriu

În această situaţie, sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. (2) din Codul fiscal, potrivit cărora, atunci când o persoană impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ia parte la o prestare de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi serviciile respective.

Ca şi în situaţia prezentată la lit. a), faptul generator şi exigibilitatea TVA intervin la momentul comercializării cartelelor, atât pentru vânzarea cartelelor de către operatorul de telefonie către distribuitori, cât şi pentru comercializarea cartelelor de către distribuitori către utilizatori.

Operatorul de servicii de telefonie va emite facturi cu TVA de 24% către distribuitori pentru cartelele vândute, iar distribuitorii vor emite bonuri fiscale cu TVA de 24% către utilizatorii – persoane neimpozabile, în conformitate cu prevederile OUG nr. 28/1999, şi facturi cu TVA de 24% către utilizatori – persoane impozabile care îşi fac cunoscută această calitate. La cererea utilizatorilor – persoane neimpozabile, distribuitorii au obligaţia emiterii de facturi, aşa cum se precizează la art. 155 alin. (9) din Codul fiscal.

c) operatorul de telefonie vinde cartelele prin intermediul unor distribuitori care acţionează în numele şi în contul operatorului de telefonie (mandatari)

În această situaţie nu sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. (2) din Codul fiscal, întrucât distribuitorul nu acţionează în nume propriu, ci în numele operatorului de telefonie, respectiv în calitate de mandatar al acestuia.

Prin urmare, operatorul de telefonie nu va emite facturi către distribuitori pentru cartelele predate acestuia, întrucât distribuitorul nu intervine în nume propriu în aceste operaţiuni din punct de vedere al TVA, operatorul de servicii de telefonie fiind persoana impozabilă obligată la colectarea taxei şi la emiterea de documente către utilizatorii cartelelor telefonice.

În acest scop, având în vedere că majoritatea clienţilor sunt persoane neimpozabile, operatorul de telefonie va avea obligaţia emiterii de bonuri fiscale, în conformitate cu prevederile OUG nr. 28/1999. Această obligaţie va putea fi respectată de operatorii de servicii de telefonie numai în situaţia în care solicită fiscalizarea pe numele lor a aparatelor de marcat electronice fiscale în regim ambulant la locaţiile distribuitorilor. La momentul vanzării cartelelor către clienţi, operatorii de telefonie vor emite bonuri fiscale cu TVA de 24%, întrucât intervin faptul generator şi exigibilitatea taxei.

Operatorul de servicii de telefonie va emite facturi clienţilor – persoane impozabile care îşi fac cunoscută această calitate, colectând cota de TVA de 24%. Facturile pot fi emise şi de distribuitori în numele şi în contul operatorului de telefonie, dacă părţile agreează această modalitate de facturare, în situaţia în care utilizatorii vor solicita emiterea de facturi distribuitorilor de la locaţia cărora au achiziţionat cartelele telefonice.

În acest sens sunt aplicabile prevederile art. 155 alin. (18) din Codul fiscal, potrivit cărora pot fi emise facturi de către un terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin norme, cu excepţia situaţiei în care partea terţă este stabilită într-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă.

Potrivit prevederilor pct. 73 alin. (3) din Normele metodologice date în aplicarea Titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul art. 155 alin. (18) din Codul fiscal, emiterea facturii poate fi externalizată, respectiv factura se poate întocmi de un terţ în următoarele condiţii:
a) furnizorul/prestatorul să notifice prin scrisoare recomandată organului fiscal competent faptul că emiterea de facturi va fi realizată de un terţ, cu cel puţin o lună calendaristică înainte de a iniţia această procedură, şi să anexeze la scrisoare numele, adresa şi, după caz, codul de înregistrare în scopuri de TVA ale terţului;
b) factura să fie emisă de către terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului;
c) factura să cuprindă toate informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) sau, după caz, la art. 155 alin. (20) din Codul fiscal;
d) facturile să fie puse la dispoziţia organelor fiscale competente fără nicio întârziere, ori de câte ori se solicită acest lucru.

2. Comercializarea cartelelor telefonice pre-paid/reîncărcarea cu credit a cartelelor, în situaţia în care creditul poate fi utilizat în mai multe scopuri, respectiv şi pentru servicii de telefonie, şi pentru diverse alte operaţiuni (ex. achizitii de bunuri, donaţii, achiziţionarea de jocuri, melodii, etc.) – intră sub incidenţa deciziei CEJ în cazul Bupa

Vânzarea de cartele telefonice/reîncărcarea cu credit a cartelelor care pot fi utilizate în mai multe scopuri, intră sub incidenţa deciziei CEJ în cauza Bupa Hospitals Ltd, în sensul că, la data încasării contravalorii acestor cartele/credite nu intervine exigibilitatea TVA (sumele încasate nu sunt considerate avansuri), întrucât informatiile relevante privind livrarea sau prestarea ulterioară nu sunt cunoscute la momentul încasării sumelor, bunurile/serviciile pentru care se efectuează plata nefiind identificate cu exactitate la momentul vânzării cartelei.

Prin urmare, în cazul acestor tipuri de cartele/reîncărcări pentru care nu se cunoaşte destinaţia la momentul tranzacţionării, exigibilitatea TVA intervine la momentul utilizării efective a creditului aferent cartelei, iar cota de TVA aplicabilă diferă în funcţie de destinaţia dată de utilizator creditului.

Dorim totuşi să atragem atenţia că încadrarea cartelelor telefonice/reîncărcarea acestora în categoria cartelelor pentru care nu intervine exigibilitatea TVA la momentul vânzării, şi colectarea TVA în consecinţă, respectiv la momentul utilizării efective a cartelei, sunt posibile numai în situaţia în care persoana impozabilă care comercializează cartela telefonică/reîncarcă cu credit cartela şi distribuitorii care intervin pe lanţul de comercializare au capacitatea tehnică de a asigura colectarea corectă a taxei, de a determina momentul utilizării creditului, destinaţia acestuia (operaţiunile pentru care a fost utilizat), etc. şi în această ipoteză se identifică trei situaţii distincte, în funcţie de modul în care sunt comercializate cartelele.

a) operatorul de telefonie vinde cartelele direct către utilizatori

La momentul vânzării unei cartele telefonice prepaid/reîncărcarea cu credit a cartelei cu destinaţii multiple (care poate fi utilizată şi pentru achiziţionarea de alte bunuri/servicii decât serviciile de telefonie), de către operatorul de telefonie direct către utilizatori, nu intervine exigibilitatea TVA, aşa cum am precizat anterior, întrucât sumele încasate în schimbul cartelei nu se consideră avansuri din punct de vedere al TVA, având în vedere că nu se pot identifica livrarile de bunuri/prestările de servicii ulterioare.

Operatorul de servicii de telefonie va elibera clienţilor bon fiscal fără TVA, emis în condiţiile OUG nr. 28/1999.

Pentru fiecare perioadă fiscală, operatorul de telefonie stabileşte valoarea creditelor consumate în perioada fiscală respectivă şi destinaţia acestora, respectiv servicii de telefonie sau alte operaţiuni, şi colectează cotele de TVA corespunzătoare. În acest scop, pentru creditele consumate aferente cartelelor vândute către persoanele care nu se identifică drept persoane impozabile şi nu solicită emiterea de facturi, operatorul de telefonie va face uz de prevederile art. 155 alin. (9) din Codul fiscal, potrivit cărora persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii, cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii, […], furnizate către beneficiari, persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, care prin natura lor nu permit furnizorului/prestatorului identificarea beneficiarului, cum sunt: livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, servicii de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice preplătite.

La pct. 70 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că, în cazurile menţionate la art. 155 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal, furnizorii/prestatorii pot întocmi facturi simplificate în condiţiile stabilite la art. 155 alin. (11) lit. a) din Codul fiscal, care trebuie să conţină cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (20) din Codul fiscal.

În situaţia în care nu optează pentru emiterea de facturi simplificate, aceştia au obligaţia întocmirii unui document centralizator pentru fiecare perioadă fiscală care să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:
a) un număr de ordine;
b) data la care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii;
c) denumirea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate;
d) cantitatea bunurilor livrate; 8/12
e) baza de impozitare a livrărilor de bunurilor/prestărilor de servicii ori, după caz, avansurile încasate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;
f) indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei;
g) valoarea totală a bazei de impozitare şi a taxei colectate.

Acest document centralizator serveşte pentru evidenţierea taxei colectate care va fi apoi preluată în jurnalul pentru vânzări.

Dacă până la data întocmirii centralizatorului şi a preluării informaţiilor din acesta în jurnalul pentru vânzări există clienţi care solicită operatorului emiterea de facturi pentru creditele consumate, operatorul de telefonie va colecta TVA pe baza facturilor emise şi nu va include prestările respective în centralizator pentru a nu dubla taxa colectată.

În situaţia în care ulterior colectării taxei pe baza centralizatorului menţionat mai sus, există clienţi persoane impozabile care solicită operatorului emiterea de facturi pentru creditele utilizate, operatorul are obligaţia să emită facturi către aceste persoane cu cotele de TVA corespunzătoare operaţiunilor pentru care a fost utilizat creditul. În centralizatorul prevăzut la pct. 70 din normele metodologice, întocmit pentru perioada fiscală în care se emite factura solicitată de client, se va/vor înscrie cu semnul minus poziţia/poziţiile din centralizatoarele precedente pe baza cărora s-a colectat iniţial taxa pentru creditele consumate pentru care se emite factura, astfel încât să nu se dubleze taxa colectată. În lipsa unei astfel de regularizări, operatorul ar colecta TVA atât la momentul întocmirii centralizatorului/centralizatoarelor, cât şi pe baza facturii emise ulterior, la cererea clientului, persoană impozabilă.

b) operatorul de telefonie vinde cartelele prin intermediul unor distribuitori care acţionează în nume propriu

În această situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 129 alin. (2) din Codul fiscal, potrivit cărora, atunci când o persoană impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ia parte la o prestare de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi serviciile respective.

Prin urmare, se consideră că distribuitorul primeşte şi prestează operaţiunile la care conferă dreptul cartela telefonică/creditul de reîncărcare.

Din acest motiv este necesar ca operatorul de telefonie sa comunice distribuitorului toate informatiile necesare pentru colectarea corectă a taxei, întrucât operatorul este persoana care dispune de informaţii cu privire la creditele efectiv consumate de utilizatori într-o perioadă fiscală şi la destinaţia dată de utilizatori creditelor consumate, respectiv servicii de telefonie sau alte operaţiuni.

Exigibilitatea TVA nu intervine în momentul în care distribuitorul achiziţionează cartelele/codurile de reîncărcare de la operatorul de telefonie, întrucât nu sunt cunoscute elementele necesare în vederea identificării regimului TVA aplicabil, respectiv nu se cunoaşte destinaţia creditului – livrările de bunuri/prestările de servicii ulterioare – pentru a se determina cota de TVA aplicabilă. Operatorul de telefonie nu are obligaţia de a emite facturi către distribuitori la momentul predării cartelelor, iar distribuitorul va emite către clienţi bonuri fiscale fără TVA, conform OUG nr. 28/1999.

Pentru fiecare perioadă fiscală în care creditele aferente cartelelor vândute către un distribuitor sunt efectiv utilizate, total sau parţial, de utilizatori, operatorul de telefonie (care are toate informaţiile cu privire la utilizarea cartelei) facturează distribuitorului operaţiunile efectiv realizate (servicii de telefonie, livrări de bunuri achitate prin intermediul cartelei, etc.), iar distribuitorul emite factura către client, dacă acesta este persoană impozabilă şi îşi face cunoscută această calitate, colectându-se pe ambele relaţii TVA cu cotele corespunzatoare operaţiunilor efectiv realizate.

Pentru creditele consumate aferente cartelelor vândute către persoanele care nu se identifică drept persoane impozabile şi nu solicită emiterea de facturi, distribuitorul va face uz de prevederile art. 155 alin. (9) din Codul fiscal, şi va colecta TVA pe baza centralizatorlui prevăzut la pct. 70 din normele metodologice. Ca şi în situaţia prezentată la lit. a), dacă până la data întocmirii centralizatorului şi a preluării informaţiilor din acesta în jurnalul pentru vânzări există clienţi care solicită distribuitorului emiterea de facturi pentru creditele consumate, distribuitorul va colecta TVA pe baza facturilor emise şi nu va include prestările respective în centralizator pentru a nu dubla taxa colectată.

În situaţia în care ulterior colectării taxei pe baza centralizatorului menţionat mai sus, există clienţi persoane impozabile care solicită distribuitorului emiterea de facturi pentru creditele utilizate, distribuitorul are obligaţia să emită facturi către aceste persoane cu cotele de TVA corespunzătoare operaţiunilor pentru care a fost utilizat creditul. În centralizatorul prevăzut la pct. 70 din normele metodologice, întocmit pentru perioada fiscală în care se emite factura solicitată de client, se va/vor înscrie cu semnul minus poziţia/poziţiile din centralizatoarele precedente pe baza cărora s-a colectat iniţial taxa pentru creditele consumate pentru care se emite factura, astfel încât să nu se dubleze taxa colectată.

Reiterăm faptul că pentru a se considera că exigibilitatea TVA nu intervine la momentul vânzării cartelei pre-paid de către operatorul de telefonie către distribuitor şi, respectiv, de către distribuitor către client, este necesar ca informatiile de care dispun persoanele care intervin în aceste operaţiuni (operatorul de telefonie şi distribuitorii) să permită operatorului de telefonie determinarea şi facturarea către distribuitori a creditelor efectiv utilizate de clienţii acestora, precum şi emiterea de facturi/bonuri de către distribuitori către clienţi. Spre exemplu, operatorul de telefonie trebuie să deţină mijloace tehnice care să îi permită să stabilească distribuitorul care a vândut o anume cartelă telefonică de pe care un utilizator a folosit credit, astfel încât, pentru fiecare perioadă fiscală, să emită corect facturi către distribuitori şi să le transmită acestora toate informaţiile necesare pentru a permite colectarea corectă a taxei şi emiterea de facturi către clienţi, la cererea acestora.

În situaţia în care persoanele impozabile implicate pe lanţul comercial nu deţin mijloacele tehnice/resursele umane necesare în vederea asigurării colectării corecte a taxei la momentul utilizării creditului, exigibilitatea TVA intervine la data vânzării cartelei telefonice.

c) operatorul de telefonie vinde cartelele prin intermediul unor distribuitori care acţionează în numele şi în contul operatorului de telefonie

În această situaţie nu sunt aplicabile prevederile art. 129 alin. (2) din Codul fiscal, întrucât distribuitorul nu acţionează în nume propriu, ci în numele operatorului de telefonie, respectiv în calitate de mandatar al acestuia.

Prin urmare, la momentul exigibilităţii taxei (utilizarea efectivă a creditului de către utilizatori) operatorul de telefonie nu va emite facturi către distribuitor pentru cartelele predate acestuia, întrucât distribuitorul nu intervine în nume propriu în aceste operaţiuni din punct de vedere al TVA.

Operatorul de servicii de telefonie este persoana impozabilă obligată la colectarea corectă a taxei şi la emiterea de documente către utilizatorii cartelelor telefonice.

În acest scop, având în vedere că majoritatea clienţilor sunt persoane neimpozabile, operatorul de telefonie va avea obligaţia emiterii de bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale, în conformitate cu prevederile OUG nr. 28/1999. Această obligaţie va putea fi respectată de operatorii de servicii de telefonie numai în situaţia în care solicită fiscalizarea pe numele lor a aparatelor de marcat electronice fiscale în regim ambulant la locaţiile distribuitorilor. La momentul vânzării cartelelor către clienţi, operatorii de telefonie vor emite bonuri fiscale fără TVA, întrucât nu intervine exigibilitatea taxei la acel moment.

Pentru fiecare perioadă fiscală, operatorul de telefonie stabileşte valoarea creditelor consumate în perioada fiscală respectivă şi destinaţia acestora, respectiv servicii de telefonie sau alte operaţiuni, şi colectează cotele de TVA corespunzătoare. În acest scop, pentru creditele consumate aferente cartelelor vândute către persoanele care nu se identifică drept persoane impozabile şi nu solicită emiterea de facturi, operatorul de telefonie va face uz de prevederile art. 155 alin. (9) din Codul fiscal şi va colecta TVA pe baza centralizatorulului menţionat la pct. 70 din normele metodologice.

Dacă până la data întocmirii centralizatorului şi a preluării informaţiilor din acesta în jurnalul pentru vânzări există clienţi care solicită emiterea de facturi pentru creditele consumate, operatorul de telefonie este persoana care trebuie să emită factura către clienţi, chiar dacă clientul se va prezenta în vederea obţinerii unei facturi la distribuitorul de la care a achiziţionat cartela. Operatorul va colecta TVA pe baza facturilor emise şi nu va include prestările respective în centralizator pentru a nu dubla taxa colectată.

Facturile pot fi emise şi de distribuitori în numele şi în contul operatorului de telefonie, dacă părţile agreează această modalitate de facturare, în situaţia în care utilizatorii vor solicita emiterea de facturi distribuitorilor de la locaţia cărora au achiziţionat cartelele telefonice.

În situaţia în care ulterior colectării taxei pe baza centralizatorului menţionat mai sus, există clienţi persoane impozabile care solicită emiterea de facturi pentru creditele utilizate, operatorul are obligaţia să emită facturi către aceste persoane cu cotele de TVA corespunzătoare operaţiunilor pentru care a fost utilizat creditul. În centralizatorul prevăzut la pct. 70 din normele metodologice, întocmit pentru perioada fiscală în care se emite factura solicitată de client, se va/vor înscrie cu semnul minus poziţia/poziţiile din centralizatoarele precedente pe baza cărora s-a colectat iniţial taxa pentru creditele consumate pentru care se emite factura, astfel încât să nu se dubleze taxa colectată.

SECRETAR DE STAT, Dan MANOLESCU