trimitere preliminara

Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost membru al completului de judecată.

Cererea de decizie preliminară adresată de Tribunalul Satu Mare privește interpretarea articolului 16 alineatul (1) din Directiva 2008/118[1], precum și a articolului 48 alineatul (1) și a articolului 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fiind prezentată în cadrul unui litigiu între Dual Prod SRL, pe de o parte, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca – Comisia regională pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, pe de altă parte, prin care se urmărește, printre altele, anularea deciziei prin care aceasta din urmă a suspendat autorizația de funcționare ca antrepozit fiscal de produse supuse accizelor deținută de Dual Prod.

Dual Prod este o societate autorizată să funcționeze în domeniul producerii de alcool și de băuturi alcoolice supuse accizelor. La 1 august 2018 a fost efectuată o percheziție în incintele acestei societăți în urma căreia a fost declanșată o procedură penală in rem din cauza unor suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni prevăzute la articolul 452 alineatul (1) literele h) și i) din Codul fiscal, care constau, pe de o parte, în evacuarea și în deținerea, în afara antrepozitului fiscal, a unei cantități mai mari de 40 de litri de alcool etilic cu o tărie alcoolică de minimum 96 % în volum și, pe de altă parte, în montarea unui furtun la instalația de producție.

Printr-o decizie din 5 septembrie 2018, autoritatea administrativă competentă a suspendat autorizația societății Dual Prod de funcționare ca antrepozit fiscal de produse supuse accizelor pentru o perioadă de 12 luni, în temeiul articolului 369 alineatul (3) litera b) din Codul fiscal. La 13 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, sesizată de Dual Prod cu o acțiune împotriva deciziei din 5 septembrie 2018, a redus durata acestei suspendări la opt luni, considerând că aplicarea duratei maxime a suspendării prevăzute la articolul 369 alineatul (3) litera b) din Codul fiscal era vădit disproporționată. Suspendarea menționată a fost executată integral.

După ce Dual Prod a dobândit, la 21 octombrie 2020, calitatea de inculpat în cadrul procedurii penale inițiate ca urmare a percheziției din 1 august 2018, autoritatea administrativă competentă a suspendat încă o dată, în temeiul articolului 369 alineatul (3) litera c) din Codul fiscal, autorizația societății Dual Prod de funcționare ca antrepozit fiscal de produse supuse accizelor, până la finalizarea definitivă a procedurii penale. Dual Prod a contestat această decizie la instanța de trimitere.

În acest context instanța de trimitere se întreabă, în primul rând, dacă principiul prezumției de nevinovăție se opune ca o autoritate administrativă să suspende pentru o perioadă nedefinită autorizația de funcționare ca antrepozit fiscal de produse supuse accizelor deținută de o persoană juridică pentru simplul motiv că există indicii că aceasta din urmă ar fi săvârșit o infracțiune și înainte chiar ca o instanță să se fi pronunțat definitiv cu privire la vinovăția acestei persoane. În al doilea rând, instanța de trimitere se întreabă dacă faptul de a aplica unei persoane juridice, pentru aceleași fapte, două sancțiuni de aceeași natură în cadrul unei proceduri fiscale, pentru simplul motiv că o procedură penală paralelă a ajuns la un anumit stadiu, este compatibil cu principiul ne bis in idem.

Curtea a amintit că potrivit articolului 51 alineatul (1) din cartă, dispozițiile acesteia se adresează statelor membre în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Atunci când un stat membru suspendă autorizația necesară pentru exploatarea unui antrepozit fiscal, în sensul Directivei 2008/118, pe baza unor indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu regimul produselor supuse accizelor, el pune în aplicare această directivă, deci dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, și trebuie, prin urmare, să respecte dispozițiile cartei.

În continuare Curtea a precizat că revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă cele două măsuri de suspendare în discuție în litigiul principal pot fi calificate drept „sancțiuni de natură penală” în scopul aplicării articolului 48 alineatul (1) și a articolului 50 din cartă. Totuși, trebuie amintit că trei criterii sunt pertinente în această privință. Primul este calificarea juridică a faptei ilicite în dreptul intern, al doilea, natura însăși a faptei ilicite, iar al treilea, gradul de severitate a sancțiunii pe care persoana în cauză riscă să o suporte.

În ceea ce privește primul criteriu, Curtea a constatat că nu rezultă că măsurile de suspendare în discuție în litigiul principal sunt calificate drept „penale” de dreptul român. În ceea ce cel de-al doilea criteriu, acesta presupune să se verifice dacă măsura în discuție urmărește printre altele o finalitate represivă, fără ca simpla împrejurare că aceasta urmărește și o finalitate preventivă să fie de natură să îi înlăture calificarea drept sancțiune penală. În ceea ce privește cel de-al treilea criteriu, Curtea a arătat că, deși fiecare dintre cele două măsuri de suspendare în discuție în litigiul principal este susceptibilă să aibă consecințe economice negative pentru Dual Prod, acestea sunt totuși inerente naturii preventive sau asigurătorii pe care par să o aibă astfel de măsuri și nu ating, în principiu, gradul de severitate necesar pentru ca ele să fie calificate ca fiind de natură penală, din moment ce, printre altele, ele nu împiedică această societate să continue să desfășoare în aceste perioade de suspendare activități economice care nu necesită o autorizație de funcționare ca antrepozit fiscal de produse supuse accizelor.

În acest context, relativ la posibilitatea ca o autorizație de funcționare ca antrepozit fiscal de produse supuse accizelor să fie suspendată administrativ până la finalizarea unei proceduri penale pentru simplul motiv că titularul acestei autorizații a dobândit calitatea de inculpat în cadrul acestei proceduri penale, Curtea a constatat că, în situația în care instanța de trimitere ar aprecia că o astfel de măsură constituie o sancțiune penală, principiul prezumției de nevinovăție s-ar opune ca ea să fie adoptată în condițiile în care încă nu s-a statuat cu privire la vinovăția penală a persoanei astfel sancționate.

Relativ la interpretarea principiului ne bis in idem, Curtea a amintit că aplicarea acestui principiu este condiționată de aprecierea instanței de trimitere în sensul că fiecare dintre cele două măsuri de suspendare în discuție în litigiul principal are o natură penală.

În cele din urmă, Curtea a observat că presupunând că instanța de trimitere consideră că cel puțin una dintre cele două măsuri de suspendare în discuție în litigiul principal nu constituie o sancțiune penală, în scopul aplicării articolului 50 din cartă, și că, prin urmare, acest articol nu poate, în niciun caz, să se opună cumulului acestor două sancțiuni, nu ar fi mai puțin adevărat că pronunțarea celei de a doua măsuri de suspendare ar trebui să respecte principiul proporționalității, ca principiu general al dreptului Uniunii.

În consecință, prin hotărârea pronunțată la data de 26 martie 2023[2], Curtea a constatat că articolul 48 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune posibilității ca o autorizație de funcționare ca antrepozit fiscal de produse supuse accizelor să fie suspendată administrativ până la finalizarea unei proceduri penale, pentru simplul motiv că titularul acestei autorizații a dobândit calitatea de inculpat în cadrul acestei proceduri penale, dacă această suspendare constituie o sancțiune penală.

Potrivit aceleiași hotărâri, articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o sancțiune de natură penală pentru încălcări ale reglementării privind produsele supuse accizelor să fie aplicată unei persoane juridice care a făcut deja, pentru aceleași fapte, obiectul unei sancțiuni de natură penală rămase definitive, cu condiția ca:

–  posibilitatea de a cumula aceste două sancțiuni fie prevăzută de lege;

– reglementarea națională să nu permită judecarea și sancționarea acelorași fapte în temeiul aceleiași infracțiuni sau pentru urmărirea aceluiași obiectiv, ci să prevadă doar posibilitatea unui cumul de proceduri și de sancțiuni în temeiul unor reglementări diferite;

– aceste proceduri și aceste sancțiuni să vizeze scopuri complementare având ca obiect, dacă este cazul, aspecte diferite ale aceluiași comportament infracțional vizat;

– să existe norme clare și precise care să permită să se prevadă actele și omisiunile care pot face obiectul unui cumul de proceduri și de sancțiuni, precum și coordonarea dintre diferitele autorități, cele două proceduri să fi fost desfășurate într-un mod suficient de coordonat și de apropiat în timp și sancțiunea eventual aplicată cu ocazia primei proceduri pe plan cronologic să fi fost luată în considerare la evaluarea celei de a doua sancțiuni, astfel încât sarcinile pentru persoanele în cauză ce rezultă dintr-un asemenea cumul să fie limitate la strictul necesar, iar ansamblul sancțiunilor aplicate să corespundă gravității încălcărilor săvârșite.

---

[1] Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (JO 2009, L 9, p. 12).
[2] Hotărârea integrală, în limba de procedură, care a fost limba română, poate fi accesată aici.

---

Citeste articolul integral / Read the full article >>> Fiscalitate – JURIDICE.ro