Acest ajutor este compatibil cu piața internă deoarece vizează evitarea dificultăților sociale pe care o întrerupere a serviciilor TAROM ar risca să le determine pentru conectivitatea unor regiuni ale României La 19 februarie 2020, România a notificat …
TUE
CJUE. C-638/19 P, Comisia/European Food și alții. Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat necompetența Comisiei de a examina, în lumina dreptului ajutoarelor de stat, despăgubirea plătită unor investitori suedezi de către România în executarea unei hotărâri arbitrale
Deși această hotărâre a admis argumentația acestor investitori potrivit căreia acest stat membru abrogase în mod nelegal o schemă de stimulente fiscale înainte de aderarea sa la Uniune, măsura de ajutor vizată de Comisie a fost totuși acordată după ace…
Decizia Comisiei Europene de recuperare a ajutorului de stat în valoare de aprox. 325 milioane EURO anulată în mare parte în fața Tribunalului Uniunii Europene de la Luxemburg de White & Case LLP și Bondoc și Asociații SCA
Echipele White & Case LLP și Bondoc & Asociații SCA au asistat și reprezentat împreună cu succes Oltchim S.A. (acționând prin lichidatorii judiciari BDO Business Restructuring S.P.R.L. și Rominsolv S.P.R.L.) în fața Tribunalului Uniunii Europen…

CJUE. C-885/19 P Fiat Chrysler Finance Europe/Comisia și C-898/19 P Irlanda/Comisia și alții. Decizie fiscală anticipativă (tax ruling): avocatul general Priit Pikamäe propune Curții să admită recursul formulat de Irlanda și să anuleze decizia Comisiei prin care ajutorul pus în aplicare de Luxemburg în favoarea Fiat este declarat incompatibil cu piața internă
Acesta propune însă anularea recursului care a fost formulat separat de Fiat Chrysler Finance Europe Avocatul general Priit Pikamäe își îndreaptă astăzi atenția asupra celor două recursuri formulate separat de Irlanda și de Fiat Chrysler Finance Europe…