Societăţile comerciale cotate la BVB (piaţă reglementată) au obligaţia de a aplica Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS – International Financial Reporting Standards) începând cu exerciţiul financiar al anului 2012.
Potrivit OMFP 881/2012 din 25 iunie 2012 privind aplicarea de către societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, publicat în MOf 424 din 26 iunie 2012, începând cu exerciţiul financiar al anului 2012, societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată au obligaţia de a aplica Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) la întocmirea situaţiilor financiare anuale individuale.
Potrivit OMFP 1286/2012 din 1 octombrie 2012 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, publicat în MOf 687 din 4 octombrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) reprezintă standardele adoptate potrivit procedurii prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate.
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară – IFRS sunt publicate de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (International Accounting Standards Board – IASB – http://www.ifrs.org).
Pentru a fi aplicabile entităţilor din ROMANIA și din celelalte state din Uniunea Europeană, standardele de contabilitate emise de IASB sunt supuse unei analize la nivelul Uniunii Europene, precum şi votării oficiale în cadrul comitetelor special constituite la acest nivel, procesul finalizându-se prin emiterea de regulamente comunitare de adoptare a standardelor.
Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 are ca obiectiv adoptarea şi utilizarea standardelor internaţionale de contabilitate în cadrul Comunităţii Europene în vederea armonizării informaţiei financiare prezentate de către entităţile care aplică IFRS, pentru a asigura un grad înalt de transparenţă şi comparabilitate a situaţiilor financiare şi, prin urmare, o funcţionare eficientă a pieţei de capital a Comunităţii şi a Pieţei Interne.
Conform definiţiei cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, standardele internaţionale de contabilitate înseamnă Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS), Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) şi Interpretările corespunzătoare (Interpretările SIC-IFRIC), amendamentele ulterioare aduse standardelor respective şi interpretărilor aferente, standardele viitoare şi interpretările aferente emise sau adoptate de către Consiliul Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IASB).
Comisia Europeană decide asupra aplicabilităţii în cadrul Comunităţii a standardelor internaţionale de contabilitate, cu respectarea procedurilor, principiilor şi criteriilor de la nivelul Comisiei.
Pagina CE privind IAS/IFRS: http://ec.europa.eu/internal_market/accounting/ias/index_en.htm
Toate regulamentele europene de adoptare a standardelor internaţionale de contabilitate emise de IASB sunt emise în baza Regulamentului (CE) nr. 1606/2002. Cel mai recent text consolidat oficial care cuprinde textul standardelor internaţionale de contabilitate aprobate la nivelul UE, adoptat în baza Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 este aprobat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008 pentru adoptarea anumitor standarde internaţionale de contabilitate.
Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 este disponibil pe site-ul Comisiei Europene la adresa: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32008R1126:RO:NOT.
Ulterior publicării Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008, pe măsură ce standardele internaţionale au suferit amendări aduse de organismul emitent IASB, respectiv pe măsură ce IASB a publicat noi standarde, în mod corespunzător, Comisia Europeană a emis regulamente comunitare prin care s-au adoptat aceste amendamente sau standarde noi pentru uzul entităţilor europene.
Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 – cea mai recentă versiune consolidată – 09-06-2012. Regulamentul a mai fost modificat în 2012 și 2013, ulterior consolidării, de următoarele regulamente:
– Regulamentul (UE) nr. 1254/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 10, Standardul Internațional de Raportare Financiară 11, Standardul Internațional de Raportare Financiară 12, Standardul Internațional de Contabilitate 27 (2001) și Standardul Internațional de Contabilitate 28 (2011);
– Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 12, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 1 și 13 și Interpretarea 20 a Comitetului pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară;
– Regulamentul (UE) nr. 1256/2012 al Comisiei din 13 decembrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 7 și Standardul Internațional de Contabilitate 32;
– Regulamentul (UE) nr. 183/2013 al Comisiei din 4 martie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Standardul Internațional de Raportare Financiară 1;
– Regulamentul (UE) nr. 301/2013 al Comisiei din 27 martie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește îmbunătățirile anuale aduse Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, ciclul 2009-2011;
– Regulamentul (UE) nr. 313/2013 al Comisiei din 4 aprilie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește situațiile financiare consolidate, acordurile comune și prezentarea informațiilor privind interesele în alte entități: Orientări de tranziție (modificări la standardele internaționale de raportare financiară 10, 11 și 12).
Regulamentele europene de adoptare a standardelor internaţionale de contabilitate se publică pe pagina de Internet a Comisiei Europene, la adresa: http://ec.europa.eu/internal_market/accounting/legal_framework/regulations_adopting_ias_text_en.htm
Referințe anexate – surse: MFP a elaborat și publicat online în martie 2013 următoarele documente utile:
– INFORMARE – Informaţii utile pentru societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, care au obligaţia de a aplica Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) începând cu exerciţiul financiar al anului 2012
– ANEXA 1 – Lista cu regulamentele comunitare referitoare la amendamente aduse standardelor existente şi la adoptarea de noi standarde, emise de Comisia Europeană ulterior Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008, precum şi trimiteri la versiunile electronice ale acestora de pe site-ul Comisiei Europene..
– ANEXA 2 – Situaţia standardelor internaţionale de contabilitate, prezentate în funcţie de regulamentele europene prin care acestea au fost adoptate pentru utilizare în Uniunea Europeană, cu trimiteri la versiunile electronice ale acestora de pe site-ul Comisiei Europene.
MFP precizează că Anexa 1 şi în Anexa 2 reprezintă instrumente de lucru, aceastea nefiind aprobate prin act administrativ special.