2013-07-01 – Versiune consolidată
2013-05-28 – Modificată prin Directiva 2013/13/UE a Consiliului din 13 mai 2013 de adaptare a anumitor directive în domeniul fiscalității, având în vedere aderarea Republicii Croația
2011-12-29 – Publicată în JO L 345, 29.12.2011
DIRECTIVA 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre (reformare)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționare Uniunii Europene, în special articolul 115,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Parlamentului European [1],
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European [2],
hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,
întrucât:
(1) Directiva 90/435/CEE a Consiliului, din 23 iulie 1990 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre [3] a fost modificată de mai multe ori și în mod substanțial [4]. Deoarece trebuie introduse modificări suplimentare, ar trebui să se procedeze la reformarea directivei menționate, din motive de claritate.
(2) În lumina Hotărârii Curții de Justiție din 6 mai 2008 în cauza C-133/06 [5], se consideră necesară reformularea textului celui de-al doilea paragraf al articolului 4 alineatul (3) din Directiva 90/435/CEE în scopul clarificării faptului că normele la care se face referire sunt adoptate de Consiliu hotărând în conformitate cu procedura prevăzută de tratat. În plus, este oportună actualizarea anexelor la directiva respectivă.
(3) Obiectivul prezentei directive este de a scuti de la reținerea la sursă dividendele și alte forme de repartizare a profitului achitate societăților-mamă de către filiale și de a elimina dubla impozitare a acestor venituri la nivelul societății-mamă.
(4) Gruparea societăților din diferite state membre poate fi necesară pentru a crea în Uniune condiții similare celor de pe o piață internă și pentru a asigura astfel realizarea și buna funcționare a unei astfel de piețe interne. Aceste operațiuni nu ar trebui împiedicate prin restricții, dezavantaje sau denaturări determinate în special de dispozițiile fiscale ale statelor membre. În consecință, este necesar să se prevadă, pentru asemenea grupuri de societăți din diferite state membre, norme de impozitare neutre din punct de vedere concurențial, pentru a permite întreprinderilor să se adapteze cerințelor pieței interne, să își mărească productivitatea și să își consolideze poziția concurențială la nivel internațional.
(5) Asemenea grupări pot determina formarea de grupuri de societăți-mamă și filiale.
(6) Înainte de intrarea în vigoare a Directivei 90/435/CEE, dispozițiile fiscale care reglementau relațiile dintre societăți-mamă și filiale din state membre diferite variau considerabil de la un stat membru la altul și erau în general mai puțin avantajoase decât cele aplicabile relațiilor dintre societățile-mamă și filialele din același stat membru. Cooperarea între societățile din diferite state membre era astfel dezavantajată în raport cu cooperarea între societățile din același stat membru. Era necesar să se elimine acel dezavantaj prin introducerea unui sistem comun, de natură să faciliteze gruparea societăților comerciale la scara Uniunii.
(7) Dacă o societate-mamă primește, în calitate de asociat al societății-filială, profituri distribuite, statul membru al societății-mamă trebuie fie să nu impoziteze aceste profituri, fie să impoziteze aceste profituri și, în același timp, să autorizeze societatea-mamă să deducă din valoarea impozitului datorat cota impozitului plătit de filială, aferentă acestor profituri.
(8) Pentru a asigura neutralitatea fiscală, este necesar ca profiturile pe care o filială le distribuie societății-mamă să fie exceptate de taxa reținută la sursă.
(9) Repartizarea profitului către un sediu permanent al societății-mamă și încasarea lui de către aceasta ar trebui să determine aplicarea aceluiași tratament cu cel care se aplică între o filială și societatea mamă. Ar trebui incluse și cazurile în care societatea-mamă și filiala se află în același stat membru, iar sediul permanent se află în alt stat membru. Pe de altă parte, situațiile în care sediul permanent și filiala se află în același stat membru pot fi rezolvate de către statul membru în cauză, fără a se aduce atingere aplicării principiilor din tratat, pe baza dispozițiilor de drept intern ale statului membru respectiv.
(10) În ceea ce privește tratamentul aplicabil sediilor permanente, poate exista situația în care să fie necesar ca statele membre să stabilească condițiile și instrumentele juridice prin care să protejeze veniturile fiscale naționale și să combată eludarea legislației naționale, în conformitate cu principiile tratatului și ținând seama de normele fiscale recunoscute pe plan internațional.
(11) Atunci când grupurile corporative sunt organizate în lanțuri de societăți comerciale si profiturile sunt distribuite prin lanțul de filiale către societatea-mamă, dubla impozitare ar trebui eliminată fie prin scutire, fie prin acordarea de credite fiscale. În cazul creditelor fiscale, societatea-mamă ar trebui să aibă posibilitatea de a deduce orice impozit plătit de oricare din filialele din lanț, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta directivă.
(12) Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menționate în anexa II partea B,
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
Articolul 1
(1) Fiecare stat membru aplică prezenta directivă:
(a) repartizării profiturilor primite de societățile din statul membru respectiv, provenite de la filialele lor din alte state membre;
(b) repartizării profiturilor de către societățile din statul membru respectiv către societăți din alte state membre, ale căror filiale sunt;
(c) repartizării profiturilor primite de sediile permanente situate în statul membru respectiv ale societăților comerciale situate în alte state membre care provin de la filialele lor situate într-un alt stat membru decât cel în care se află sediul permanent;
(d) repartizării profiturilor realizate de societăți comerciale situate în statul membru respectiv către sedii permanente situate într-un alt stat membru ale societăților comerciale din același stat membru ale căror filiale sunt.
(2) Prezenta directivă nu împiedică aplicarea dispozițiilor interne sau a celor bazate pe acorduri, necesare pentru prevenirea fraudei sau abuzului.
Articolul 2
În înțelesul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
(a) „societate dintr-un stat membru” înseamnă orice societate care îndeplinește următoarele condiții:
(i) are una dintre formele de organizare prezentate în anexa I partea A;
(ii) în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, este considerată ca avându-și reședința fiscală în statul membru respectiv și, în temeiul unui acord privind dubla impozitare încheiat cu un stat terț, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii;
(iii) în plus, plătește unul dintre impozitele menționate în anexa I partea B, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, sau un alt impozit care substituie unul dintre acele impozite;
(b) „sediu permanent” înseamnă orice sediu de afaceri stabil situat într-un stat membru, prin care se desfășoară în întregime sau parțial activitatea unei societăți comerciale din alt stat membru, în măsura în care profiturile înregistrate de sediul stabil sunt impozabile în statul membru în care este situat, în temeiul tratatului bilateral privind impozitarea sau, în absența unui astfel de tratat, în temeiul dispozițiilor din dreptul intern.
Articolul 3
(1) În scopul aplicării prezentei directive:
(a) statutul de societate-mamă se acordă:
(i) cel puțin unei societăți comerciale dintr-un stat membru care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 2 și care deține minimum 10 % din capitalul unei societăți comerciale aflate în alt stat membru, care îndeplinește aceleași condiții;
(ii) în aceleași condiții, unei societăți comerciale dintr-un stat membru care deține cel puțin 10 % din capitalul unei societăți comerciale din același stat membru, participare deținută integral sau parțial de un sediu permanent al primei societăți comerciale, situat în alt stat membru;
(b) „filială” înseamnă societatea al cărei capital include participația menționată la litera (a).
(2) Prin derogare de la alineatul (1), statele membre au opțiunea:
(a) să înlocuiască, prin acord bilateral, criteriul participației la capital cu acela al deținerii dreptului de vot;
(b) să nu aplice prezenta directivă la societățile din acel stat membru care nu mențin pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin doi ani participația care le conferă calitatea de societate-mamă sau la societățile în care o societate din alt stat membru nu menține această participație pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin doi ani.
Articolul 4
(1) În cazul în care, în temeiul asocierii dintre societatea-mamă și filială, o societate-mamă sau sediul său permanent primește profituri repartizate, statul membru în care este situată societatea-mamă și statul membru în care se află sediul său permanent trebuie, cu excepția cazurilor de lichidare a filialei:
(a) să nu impoziteze profiturile respective; sau
(b) să impoziteze profiturile respective, autorizând în același timp societatea-mamă și sediul permanent să deducă din cuantumul impozitului datorat fracțiunea din impozit aferentă acelor profituri și plătită de filială și orice sub-filiale, cu condiția ca, la fiecare nivel, societatea comercială și sub-filiala să îndeplinească condițiile enunțate în definițiile prevăzute la articolul 2 și să respecte cerințele prevăzute la articolul 3, până la limita cuantumului reprezentând impozitul aferent datorat.
(2) Nicio dispoziție din prezenta directivă nu împiedică statul membru în care este situată societatea-mamă să considere o filială ca fiind transparentă din punct de vedere fiscal, pe baza evaluării făcută de acel stat membru cu privire la caracteristicile juridice ale filialei rezultate din dreptul în temeiul căruia este constituită și, prin urmare, să impoziteze societatea-mamă pentru partea sa din profiturile filialei, pe măsură ce se realizează profituri. În acest caz, statul membru în care este situată societatea-mamă nu impozitează profiturile repartizate ale filialei.
Atunci când evaluează partea care îi revine societății-mamă din profiturile filialei, pe măsură ce acestea sunt realizate, statul membru în care este situată societatea-mamă fie scutește de impozitare aceste profituri, fie autorizează societatea-mamă să deducă din cuantumul impozitului datorat fracțiunea din impozitul pe aceste profituri, plătită de filială și sub-filiale, cu condiția ca, la fiecare nivel, societatea comercială și sub-filialele sale să îndeplinească condițiile enunțate în definițiile prevăzute la articolul 2 și să respecte cerințele prevăzute de articolul 3, în limita cuantumului reprezentând impozitul aferent datorat.
(3) Fiecare stat membru își rezervă dreptul de a dispune ca orice impozite aferente participației și orice pierderi care rezultă din repartizarea profiturilor filialei să nu fie deductibile din profitul impozabil al societății-mamă.
Dacă, în acest caz, cheltuielile de administrare aferente participației se stabilesc la o valoare forfetară, suma forfetară nu poate depăși 5 % din beneficiile repartizate de filială.
(4) Alineatele (1) și (2) se aplică până la data intrării efective în vigoare a unui sistem comun de impozitare a societăților comerciale.
(5) La momentul oportun, Consiliul, hotărând în unanimitate în conformitate cu o procedură legislativă specială și după consultarea Parlamentului European și a Comitetului Economic și Social European, adoptă normele aplicabile începând de la data intrării efective in vigoare a unui sistem comun de impozitare a societăților comerciale.
Articolul 5
Profiturile distribuite societății-mamă de către filială sunt scutite de reținerea la sursă a impozitelor.
Articolul 6
Statul membru de care aparține societatea-mamă nu poate percepe taxa reținută la sursă pe profiturile pe care societatea-mamă le primește de la filială.
Articolul 7
(1) În sensul prezentei directive, sintagma „taxă reținută la sursă” nu include o plată anticipată sau în avans (précompte) a impozitului pe profit către statul membru al filialei, efectuată în legătură cu distribuirea profiturilor către societatea-mamă.
(2) Prezenta directivă nu afectează aplicarea dispozițiilor naționale sau a dispozițiilor bazate pe acorduri, de natură să elimine sau să diminueze dubla impozitare economică a dividendelor, în special a dispozițiilor privind plata pasivelor fiscale către beneficiarii dividendelor.
Articolul 8
(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive începând cu 18 ianuarie 2012. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.
Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.
(2) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă, însoțite de un tabel de corespondență între acestea și prezenta directivă.
Articolul 9
Directiva 90/435/CEE, astfel cum a fost modificată prin actele menționate în anexa II partea A, se abrogă fără a aduce atingere obligațiilor statelor membre cu privire la termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor prevăzute în anexa II partea B.
Trimiterile la directiva abrogată se înțeleg ca trimiteri la prezenta directivă și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa III.
Articolul 10
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 11
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 30 noiembrie 2011.
Pentru Consiliu
Președintele
J. Vincent-Rostowski
[1] Avizul din 4 mai 2011 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
[2] JO C 107, 6.4.2011, p. 73.
[3] JO L 225, 20.8.1990, p. 6.
[4] A se vedea anexa II, partea A.
[5] Rep., 2008, p. I-03189.
–––––––––––––––––