2014-12-19 – Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 365/145 din 19 decembrie 2014 – Fisa EURLEX
DECIZIA 2014/931/UE DE PUNERE ÎN APLICARE A CONSILIULUI din 16 decembrie 2014 de prelungire a aplicării Deciziei de punere în aplicare 2012/181/UE de autorizare a României de a introduce o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (2014/931/UE)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), în special articolul 395 alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) Prin scrisorile înregistrate de Secretariatul General al Comisiei la 28 aprilie 2014 și 22 august 2014, România a solicitat autorizarea unei măsuri de derogare de la articolul 287 punctul 18 din Directiva 2006/112/CE, pentru a continua scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) a persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională al sumei de 65 000 EUR la cursul de schimb de la data aderării la Uniune (denumită în continuare „măsura”). Măsura ar continua să scutească persoanele impozabile respective de anumite obligații sau de totalitatea obligațiilor în materie de TVA menționate în titlul XI capitolele 2-6 din Directiva 2006/112/CE.
(2) În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a informat celelalte state membre, prin scrisoarea din 1 septembrie 2014, cu privire la solicitarea depusă de România. Prin scrisoarea din 3 septembrie 2014, Comisia a înștiințat România că dispune de toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.
(3) În temeiul titlului XII din Directiva 2006/112/CE, statele membre dispun deja de un regim special pentru întreprinderile mici. În temeiul articolului 287 punctul 18 din Directiva 2006/112/CE, România poate acorda o scutire de la plata TVA persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională a 35 000 EUR la cursul de schimb de la data aderării sale.
(4) Prin Decizia de punere în aplicare 2012/181/UE (2), România a fost autorizată, până la data de 31 decembrie 2014 și ca măsură de derogare, să scutească de la plata TVA persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională a 65 000 EUR la cursul de schimb de la data aderării sale. Dat fiind că acest prag mai ridicat a avut ca efect reducerea obligațiilor în materie de TVA ale întreprinderilor mai mici, care pot opta în continuare pentru regimul normal de TVA în conformitate cu articolul 290 din Directiva 2006/112/CE, România ar trebui să fie autorizată să prelungească măsura pentru o nouă perioadă limitată.
(5) Conform informațiilor furnizate de România, măsura va avea doar un impact neglijabil asupra TVA colectate în etapa consumului final.
(6) Derogarea nu are niciun impact asupra resurselor proprii ale Uniunii provenite din TVA,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
La articolul 2 paragraful al doilea din Decizia de punere în aplicare 2012/181/UE, data de „31 decembrie 2014” se înlocuiește cu „31 decembrie 2017”.
Articolul 2
Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2015.
Articolul 3
Prezenta decizie se adresează României.
Adoptată la Bruxelles, 16 decembrie 2014.
Pentru Consiliu
Președintele S. GOZI
(1) JO L 347, 11.12.2006, p. 1.
(2) Decizia de punere în aplicare 2012/181/UE a Consiliului din 26 martie 2012 de autorizare a României de a introduce o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 92, 30.3.2012, p. 26).