• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
CFNET – CodFiscal.NET Finante Taxe

CFNET - CodFiscal.NET Finante Taxe

Revista de actualitate financiară

  • Persoane
  • Micro
  • Companii
  • Public
  • ONG
  • Extern
  • Online
Ești aici: Acasă / Companii / Contribuţii / Eliminarea plafoanelor CAS şi CASS – oportunități pentru românii detașați

Eliminarea plafoanelor CAS şi CASS – oportunități pentru românii detașați

Autor: Stela Andrei, Senior Manager, Departamentul de asistență fiscală și juridică, EY România 

Modificarea controversată OUG 3/2017

Una dintre modificările aduse de Ordonanța de Urgență nr. 3/6 ianuarie 2017 și publicată în Monitorul Oficial nr. 16 din 6 ianuarie 2017 elimină plafonul la CAS (contribuția la pensie) și abrogă prevederea de plafonare a CASS-ul (contribuția la sănătate) care trebuia să se aplice din 1 ianuarie 2017. Aceste măsuri îi vizează pe angajații cu un salariu brut lunar de peste 5 salarii medii pe economie (adică, potrivit reglementărilor actuale, un salariu brut ce depășește 14.305 RON).

Această modificare controversată și deja destul de mult dezbătută este aplicabilă la veniturile salariale obținute începând cu luna februarie 2017. Mulți angajați și angajatori și-au făcut deja calculele cu privire la impactul fiscal al acestor modificări, iar, din informațiile pe care le avem noi, rezultatele nu arată deloc încurajator.

Totuşi, o parte dintre românii care vor fi afectați de eliminarea plafonului, de altfel, ar putea să-i schimbe cursul într-o direcție mai avantajoasă pentru ei. Astfel, ma refer, de exemplu, la acei angajați români care sunt detașați să muncească în străinătate şi care vor fi afectați de aceste modificări.

Detașații români, care muncesc în străinătate pentru o perioadă limitată de timp (în mod normal până în 5 ani), rămân în majoritatea cazurilor asigurați în sistemul de asigurări sociale din România, deci continuă să contribuie în acest sistem chiar dacă muncesc într-o altă țară. Acest lucru le este permis de Regulamentul european și de acordurile din domeniul asigurărilor sociale. Regula generală este, însă, că ar trebui să plătească contribuţii sociale in ţara în care muncesc.

Cel mai mare nivel de contribuție într-un sistem public de pensii

Am luat ca exemplu câteva țări unde sunt detașați români și am ajuns la concluzia că avem cel mai mare nivel de contribuție într-un sistem public de pensii. Iată câteva exemple de cote integrale de contribuție la pensie (angajat plus angajator) din alte țări europene: Germania -18,7%, Austria – 22,8%, Polonia – 19,52%. De reținut că aceste state prevăd și plafoane pentru contribuțiile plătite, în funcție de nivelul veniturilor, plafoane tocmai eliminate în România de ordonanța mai sus menționată.

Prin comparație, contribuția integrală la pensie în România este de 26,2% din venitul salarial brut lunar (pentru condiții normale de muncă). În ceea ce privește beneficiul ulterior, pensia de care ar beneficia este de departe mai mică față de cea pe care ar primi-o într-un alt stat.

În acest context, ne putem aștepta ca angajatorii să ia în considerare oportunitatea de a-și înrola angajații detașați în sistemul de asigurări sociale din țara unde muncesc efectiv, având în vedere nu doar costurile legate de contribuțiile sociale, ci și beneficiile aferente. Într-o prima fază însă, ar trebui să aibă în vedere derularea unor analize prin care să stabilească cu mai multă exactitate care ar fi nivelul costurilor în țara gazdă și să determine dacă mai este oportun pentru angajații lor să rămână asigurați în sistemul românesc, mai ales în condiţiile în care legislaţia europeană aplicabilă prevede ca regulă plata în ţara în care muncesc.

Dacă rezultatul analizei va fi în favoarea sistemului de asigurări sociale din țara gazdă, atunci atât angajații cât și angajatorii pot serios considera să se îndrepte către acesta și să contribuie în țara unde angajații muncesc. Acest lucru îi va scuti pe angajatori și de procedura atât de anevoioasă de a obține certificatul de asigurare din România, care le este necesar în celălalt stat în cazul în care angajatul ramâne asigurat în România.

Veniturile estimate a fi colectate la buget

Astfel, contribuind într-un alt stat, angajatorii şi angajații ar putea să-și optimizeze nivelul costurilor salariale, iar angajații ar beneficia și de un sistem de asigurare mai avantajos din punct de vedere al beneficiilor subsecvente. Și care va fi rezultatul pentru România?

Analizele făcute de guvern privind veniturile estimate a fi colectate la buget, ca urmare a măsurilor de eliminare a plafoanelor, ar putea fi afectate într-o oarecare măsură de opţiunile făcute de angajaţii şi angajatorii români, în cazul în care vor decide să contribuie în sistemul de asigurări sociale dintr-un alt stat.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 230.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 29,6 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2016. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 700 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. www.ey.com.

7 feb. 2017 CFNET Finante Taxe Lasă un comentariu Din categoria: Contribuţii, Editorial - Opinii, EY Romania Etichete: CAS, CASS, EY Romania, Stela Andrei

Știrile zilei

Fraudă de peste 15,4 mil. lei descoperită de ANAF

17 iun. 2026

Eurodeputații au aprobat două regulamente privind comerțul UE-SUA

16 iun. 2026

Cerere de reexaminare privind majorarea plafonului național de scutire de TVA pentru întreprinderile mici

16 iun. 2026

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul curieratului prin platforme online

16 iun. 2026

Congresul european al profesorilor de drept fiscal a avut loc la Atena

15 iun. 2026

  • Facebook
  • RSS
  • Twitter

FISCALNET – căutare informații financiar-fiscale, informații juridice

Asistență & Ghiduri

Registre fiscale ANAF

Precizări privind funcționalitatea Sistemului Național RO e-Transport / Ce trebuie să știe transportatorii despre generarea codului UIT

ANAF a publicat Ghidul despre Declarația unică 2024

Relocarea sediului Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, situat în strada Avrig nr. 63, Sector 2

F3000 se depune până la 15 mai

Alerte pe email

* indicates required

Reader Interactions

Regula: Comentariile sunt moderate și vor fi publicate după validare.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

Bara principală

Articole recente

Fraudă de peste 15,4 mil. lei descoperită de ANAF

Eurodeputații au aprobat două regulamente privind comerțul UE-SUA

Cerere de reexaminare privind majorarea plafonului național de scutire de TVA pentru întreprinderile mici

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul curieratului prin platforme online

Congresul european al profesorilor de drept fiscal a avut loc la Atena

Ce presupune suspendarea unui SRL sau PFA Obligatii riscuri si situatii frecvente din practica

Creanțe fiscale de peste 540 mil. lei în cazuri de averi nejustificate

Mari averi nejustificate – situație centralizată la Ministerul Finanțelor: Peste 1.100 de controale și creanțe fiscale de peste 540 de milioane de lei, stabilite în ultimul an la persoane fizice

Consiliul UE închide procedura aplicabilă deficitelor excesive în cazul Maltei

Registrul de evidenta fiscala se modifica Principalele schimbari propuse de Ministerul Finantelor

finand

Footer

HOME | CONTACT | OFERTE | TERMENI&CONDITII | COMANDĂ PUBLICITATE pe CFNET!
Copyright © 2026
  • Stiri
  • Reglementari fiscale
  • Reglementari contabile
  • Actualizari Cod Fiscal
  • Companii SRL-SA
  • Persoane PF-PFA
  • TVA
  • Microîntreprinderi
  • Impozite Taxe Locale
  • Plata Online – Taxe
  • Contributii Obligatorii
  • Nerezidenti
  • Taxa pe poluare
  • Dictionar fiscal contabil
  • Proceduri fiscale
  • Consiliul fiscal
  • Comisia fiscala centrala
  • Finante Europene
  • Fiscalitatea international
  • Jurisprudenta RO
  • Jurisprudenta UE
  • PwC Romania
  • Curierul fiscal – CH Beck
  • Tax & IFRS News [en]