Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost publicată de MFP pe 31 ianuarie 2019 (prima versiune) si pe 8 februarie 2019 (a doua versiune). Bugetul pentru 2019 va intra în dezbaterea Parlamentului, incepand de miercuri 13 februarie 2019, iar votul final este programat pentru vineri 15 februarie 2019.
Potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020-2022, proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creștere economică de 5,5%
prevăzută pentru anul 2019 și un ritm mediu anual de 5,2% pe întreg orizontul 2020-2022,
semnificativ mai mare comparativ cu cea estimată a fi înregistrată la nivelul țărilor UE, în
condițiile tendinței de relaxare a creșterii la nivel european, care va continua și în următorii
ani (1,9% la nivelul zonei euro și pe total UE28, estimată pentru anul 2019 conform prognozei de toamnă a UE). O asemenea performanță în condițiile unui mediu macroeconomic european și mondial marcat de creșterea gradului de incertitudine, tensiuni comerciale internaționale și creșterea prețurilor petrolului, efectele Brexitului, este un lucru pozitiv, ceea ce demonstrează că viziunea economică din ultimii ani a fost bine fundamentată, cu o combinație optimală de politici fiscale și bugetare care să potențeze și să mențină creșterea economică.
Direcții majore de acțiune: creșterea veniturilor populației, investiții în infrastructură și
susținerea mediului de afaceri, menținerea deficitului bugetar în limita de 3% prevăzută de
regulamentele europene, măsuri de limitare a cheltuielilor și evitarea risipei banului public;
Proiect Legea bugetului de stat pe anul 2019 – publicat în data de 08.02.2019
Raport privind situaţia macroeconomică pe anul 2019 şi proiecţia acesteia pe anii 2020-2022
Anexa 1 – sinteza pe total
Anexa 2 – sinteza pe cheltuieli
Anexa 3 – bugete ordonatori principali
Anexa 4 – sume defaclcate TVA pentru judete
Anexa 5 – sume defalcate TVA pentru municipii, orase, comune
Anexa 6 – sume defalcate TVA pentru drumuri județene, comunale
Anexa 7
Anexa 7.01
Anexa 8
Anexa 9
Anexa 10
Anexa 11
Bugete ordonatori principali de credite – versiunea 08 feb 2019
- Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii
- Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii
- Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor
- Consiliul National al Audiovizualului Consiliul Legislativ Consiliul Economic si Social
- Consiliul de monitorizare a implementarii Conventiei
- Consiliul Concurentei
- Camera Deputatilor
- Avocatul Poporului
- Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului A
- Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor
- Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor
- Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal
- Autoritatea Electorala Permanenta
- Agentia Nationala de Presa AGERPRES
- Agentia Nationala de Integritate
- Administratia Prezidentiala
- Academia Romana
- Academia Oamenilor de Stiinta din Romania
- Societatea Romana de Televiziune
- Societatea Romana de Radiodifuziune
- Serviciul Roman de Informatii
- Serviciul de Telecomunicatii Speciale
- Serviciul de Protectie si Paza
- Serviciul de Informatii ExterneS
- Senatul Romaniei
- Secretariatul de stat pentru recunoasterea meritelor luptatorilor impotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945-1989
- Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat
- Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor
- Ministerul Tineretului si Sportului
- Ministerul pentru Romanii de Pretutindeni
- Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul
- Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
- Ministerul Muncii si Justitiei Sociale
- Ministerul Finantelor Publice
- Ministerul Finantelor Publice – Actiuni Generale
- Ministerul Energiei
- Ministerul Economiei
- Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale
- Ministerul Cercetarii si Inovarii
- Ministerul Apelor si Padurilor
- Ministerul Apararii Nationale
- Ministerul Afacerilor Externe
- Institutul Cultural Roman
- Inspectia Judiciara
- Inalta Curte de Casatie si Justitie
- Curtea de Conturi
- Curtea Constitutionala

Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.