Legislatia insolventei (actualizat la 10.08.2010). Cod 408 – Editie coordonata de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea
Editia a 5-a a culegerii Legislatia insolventei, coordonata de prof. univ. dr. Gheorghe Piperea, ofera, pe langa Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu ultimele modificari si completari aduse prin Legea nr. 169/2010 (M.Of. nr. 505 din 21 iulie 2010), si alte acte normative importante in domeniu.
Cum ar fi Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolventa, Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei, O.G. nr. 10/2004 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului institutiilor de credit, Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara si falimentul societatilor de asigurare, O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activitatilor practicienilor in insolventa, Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv si mandatului ad-hoc etc. De asemenea, lucrarea faciliteaza cunoasterea si intelegerea legislatiei insolventei prin intermediul a numeroase note utile si corelatii legislative, precum si prin notele de subsol si istoricul prezentat la inceputul actelor.
Codul fiscal si Normele metodologice de aplicare (actualizat la 10.08.2010). Cod 409 – Editie ingrijita de Mihai Bragaru
Editia a 10-a a lucrarii Codul fiscal si Normele metodologice de aplicare, coordonata si prefatata de Mihai Bragaru, cuprinde toate modificarile legislative aduse Codului fiscal si Normelor metodologice de aplicare a acestuia, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei pana la data de 10 august 2010.
Lucrarea prezinta avantajul ca pe langa textul Codului fiscal (cu ultimele modificari si completari aduse prin Legea nr. 168/2010 – M.Of. nr. 505 din 21 iulie 2010) si al Normelor metodologice de aplicare a acestuia (cu ultimele modificari si completari aduse prin H.G. nr. 791/2010 – M.Of. nr. 542 din 3 august 2010), inserate direct sub articolele din Cod la care se refera, sunt prezentate si deciziile Comisiei fiscale centrale emise de la data aparitiei Codului si pana in prezent. De asemenea lucrarea aduce in atentia celor interesati, trimiteri la legislatia secundara (ordine ale ministrului finantelor publice, ordine ale presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala) dar si legislatia conexa precum si recursurile in interesul legii si deciziile Curtii Constitutionale, pentru a se asigura o completa cunoastere si intelegere a dispozitiilor legale.
Pentru a veni in ajutorul celor care doresc sa aprofundeze dreptul fiscal sunt incluse in lucrare trimiteri la doctrina de specialitate si jurisprudenta nationala, publicate in revistele de specialitate si anume: Analele Universitatii din Bucuresti (2004–I/2010), Buletinul Casatiei (2006–6/2010), Buletinul Curtilor de Apel (2007–1/2010), Curierul Fiscal (2006–3/2010), Curierul Judiciar (2002–6/2010), Dreptul (2004–6/2010), Monitorul Fiscalitatii Internationale (I/2008–2009), Pandectele Romane (2001–2009), Revista de Drept Comercial (2004–4/2008), Revista de Drept a Curtii de Apel Ploiesti (1/2010), Revista de Drept Public (2001–I/2010), Revista Romana de Drept al Afacerilor (2003–2009), Revista Romana de Drept Privat (2007–2/2010), Revista Romana de Executare Silita (2008–1/2010), Revista Romana de Fiscalitate (2007–6/2009); Revista Romana de Jurisprudenta (2009).
Lucrarea Codul fiscal si Normele metodologice de aplicare se doreste a fi un instrument util in cunoasterea si aplicarea legislatiei fiscale atat pentru consultantii fiscali cat si pentru contabili, avocati, magistrati, studenti, practic pentru oricine este interesat sau lucreaza in domeniile juridic, economic, fiscal, financiar, contabil. Nu in ultimul rand, lucrarea se poate dovedi utila si pentru teoreticieni, in special prin trimiterile la legislatie, jurisprudenta si, desigur, doctrina.
Legislatia contabilitatii (actualizat la 05.08.2010). Cod 406
Lucrarea, actualizata la data de 5 august 2010, cuprinde reglementarea-cadru a activitatii contabile stabilita prin Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, precum si Ordinele ministrului finantelor publice nr. 3055/2009, respectiv nr. 1879/2010, dar si Normele metodologice privind organizarea si conducerea evidentei contabile in partida simpla de catre persoanele fizice care au calitatea de contribuabil in conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Codul consumului si legile conexe (actualizat la 05.08.2010). Cod 405
Adresandu-se tuturor celor care, ca practicieni, teoreticieni sau studenti, se confrunta cu necesitatea consultarii normelor legale relative la protejarea consumatorilor de bunuri si servicii, lucrarea grupeaza cele mai semnificative acte normative pe suportul carora a fost construita ramura de drept roman al consumului, pornind de la Codul consumului, cu modificarile cele mai recente ale acestuia (aduse prin Legea nr. 161/2010) si traversand zonele-cheie ale protectiei consumatorilor, precum vanzarea in afara spatiilor comerciale, contractele electronice, conventiile incheiate la distanta, cum sunt cele rezultate din acceptarea unei oferte de tip teleshopping, contractele incheiate cu operatorii de calatorii in scop turistic s.a.; nu in ultimul rand, lucrarea contine textul O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, act normativ intrat in vigoare in 22 iunie 2010 si care inlocuieste, in raporturile cu consumatorii, atat vechea reglementare legala a creditului pentru consum (reprezentata de textul Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice), cat si, cu unele exceptii, dispozitiile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare. O a treia parte semnificativa a culegerii este alocata actelor normative care gestioneaza instrumentele practice ale protectiei consumatorilor in materia incheierii si a executarii oricaror contracte vizand consumul de bunuri sau servicii.
Curierul fiscal, Nr. 7/2010
În editorialul lunii trecute scriam, precizandu-ne dezamagirea, ca statul roman doreste sa introduca unele prevederi legislative care contravin Directivei nr. 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA. Proiectul de ordonanta prin care se dorea introducerea acestor prevederi (era vorba de un regim special pentru achizitiile intracomunitare pentru anumite produse) si-a gasit materializarea intr-o ordonanta de urgenta care … surpriza: nu mai continea acele prevederi! Directiva privind TVA a ramas neincalcata. Un punct pozitiv pentru oficialitati, poate una din putine vesti bune pe traseul de la proiect la realizare.
Între timp lucrurile au evoluat destul de mult si o alta prevedere referitoare la TVA si-a facut aparitia: majorarea cotei de TVA de la 19% la 24%. O masura dureroasa, care poate duce la efecte contrare celor asteptate (printre altele poate fi vorba de cresterea evaziunii fiscale), dar pana la urma tine de decizia statului in stabilirea politicii fiscale (chiar daca deciziile macroeconomice sunt resimtite de noi toti la nivel microeconomic). Totusi exista si un lucru pozitiv: in cazul unei noi majorari (cam greu de crezut ca, desi nu si-a intrat bine in paine noua cota, se vorbeste deja de diminuarea ei), limita maxima stabilita conform directivelor europene este 25%.
Între altele s-a largit baza de impozitare prin introducerea sub impozitare a dobanzilor, a unor venituri ale salariatilor care era scutite de impozit (tichete de masa, tichete cadou, tichete de vacanta, salarii compensatorii), prin introducerea sub contributii sociale a veniturilor realizate din activitati profesionale etc. S-au majorat unele impozite locale (pe cladiri si pe autoturisme). Teoretic noi resurse financiare la buget. Practic, s-ar putea sa fie nesemnificative. Se tot vorbeste de impozitarea pensiilor si a altor venituri, dar din pacate se pune prea putin problema maririi bazei de impozitare prin diminuarea evaziunii fiscale (chiar daca s-au luat unele masuri in acest sens, destul de timide). Ar fi pacat sa impozitam prea mult pe cei corecti si sa lasam o oarecare libertate pentru cei incorecti.
Pentru cei care sunt in concediu sau urmeaza sa mearga le dorim „Concediu placut!”. Pentru ceilalti: sa treaca bine prin criza!
Redactia
P.S.: Cum de la 1 iulie 2010 a intrat in vigoare un numar impresionant de acte normative in domeniul fiscal, acest numar este dedicat prezentarii si analizei O.U.G. nr. 39/2010, O.U.G. nr. 54/2010, O.U.G. nr. 58/2010, O.U.G. nr. 59/2010 si a altor acte normative in aplicarea acestora.
Curierul fiscal, Nr. 8/2010
Caldura mare dom’ne, caldura mare. Si sa scapi de caldura fugi in gradina, marea gradina a Carpatilor. Sau solutia e sa fugi din gradina, sa fugi cat mai departe si eventual sa te mai intorci doar in concediu. În acest mediu se dezvolta fiscalitatea in Romania. Si cum caldura creeaza migrene, pana si circuitele neuronale se invart mai greu (sau poate prea repede, dar aleator). Si din toate acestea rezulta ceva: legislatia fiscala! Problema este ca daca vom scapa de caldura s-ar putea sa vina furtunile si migrenele se vor accentua. Si pana si medicamentele costa mai mult. Si ce ne mai ramane de facut? Sa cersim legi mai clare (ca pe baza de parteneriat este posibil sa nu le obtinem)? Sa ne rugam ca solutiile alese de noi [pe principiul datului cu banul (adica la alegere din mai multe variante, nu in sens material)] sa fie corecte, chiar daca stim ca mai exista vreo cateva solutii posibil corecte, chiar daca diametral opuse? Sa ne facem provizioane in contul eventualelor amenzi ce le putem lua ca nu intelegem legile? Sau sa ne lasam de munca, sa nu mai obtinem venituri din activitati profesionale (altele decat cele din salarii), ca daca le obtinem apare problema: oare sunt repetitive, oare sunt ocazionale, oare contributiile sunt cu stopaj la sursa, oare sunt fara stopaj la sursa? Ca sa vezi cata agitatie poate face o pagina de text legislativ. Macar daca ar fi singura din legislatia romaneasca.
Redactia
P.S.: Editorialul a fost scris intr-un cub de gheata, sa nu ne creeze caldura migrene. Nu de altele, dar altfel exista riscul sa existe o manifestare mai putin prietenoasa a disperarii contribuabililor care vor sa plateasca impozite statului, dar nu stim cum.