Marți, 26 august 2205, Baroul București a publicat punctul de vedere al Decanului Baroului București, av. dr. Aurel Ciobanu, cu privire la proiectul Guvernului României de majorare a plafonului C.A.S.S. pentru veniturile obținute din activități indepen…
Dreptul muncii
Ministrul Educației s-a întâlnit cu reprezentanții sindicatelor din învățământ
Luni, 4 august 2025, Ministerul Educației și cercetării a anunțat că Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării s-a întâlnit cu reprezentanți ai ministerului și cu reprezentanții celor trei organizații sindicale implicate în forme de protest: Fede…
ANAF identifică cinci funcționari în conflict de interese
Luni, 4 august 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală a informat că a identificat cinci funcționari din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice București care s-au aflat în situații de conflicte de interese, potrivit unui comunicat. Ce…
Nu se vor mai deconta cheltuielile de cazare pentru parlamentarii cu locuințe în București sau Ilfov
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 694 din 24 iulie 2025 a fost publicată Legea nr. 139/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor. Prezenta lege elimină posibilitatea decontării cheltuielilo…
Ilie Bolojan: Plafonăm numărul de angajați în administrația publică locală
Vineri, 18 iulie 2025, Ilie Bolojan, Premierul României, a anunțat modificări în administrația locală, declarând următoarele: „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, deci stabilirea unu…
ANAF și SIND FISC au semnat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate
Vineri, 18 iulie 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că au fost finalizate negocierile între reprezentanții ANAF și sindicatul reprezentativ la nivelul instituției – aparat propriu, respectiv Sindicatul Național Finanțe Publice &#…
