Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ necesar pentru îndeplinirea măsurii adoptate în cadrul programului guvernamental ”Sprijin pentru România”,”200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe)”. Astfel, este prop…
Stiri
Noi instrucţiuni de depunere şi completare a formularului 394
În Monitorul Oficial nr. 95 din 31 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 77/2022 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuat…
Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie 2022
Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie 2022 pentru transmiterea cerrerilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documentecătre organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară acttivităţi economice într-o formă de activita…
Programul “Noua casă” va avea garanții de 1,5 miliarde de lei în anul 2022
Ministerul Finanțelor propune alocarea unui plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde lei care pot fi emise în anul 2022, iar în acest sens modifică și completează Hotărârea Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului &#…
Fiscalitatea in 2010. Romania fiscala in discursul si programele candidatilor la presedentia Romaniei.
Planurile fiscale ale principalilor candidati la alegerile 2009 pentru functia de presedinte al Romaniei dezvaluite in cadrul unor evenimente, discursuri sau in programul electoral publicat pe site-ul de campanie. Concluzia generala este ca toti cei patru ar majora si/sau modifica, dupa caz, principalele impozite sau taxe (cota unica sau TVA). Candidatul PSD+PC, socialistul, presedinte al […]

