AC18 (1) In cazul in care produsele supuse accizelor, care au fost eliberate deja in consum intr-un stat membru, sunt detinute in scopuri comerciale in Romania, acciza va fi perceputa in Romania.
(2) Sunt considerate scopuri comerciale toate scopurile, altele decat nevoile proprii ale persoanelor fizice.
(3) Acciza este datorata, dupa caz, de catre comerciantul din Romania sau de persoana care primeste produsele pentru utilizare in Romania.
(4) Produsele prevazute la alin. (1) circula intre statul membru in care au fost deja eliberate in consum si Romania, insotite de documentul de insotire simplificat.
(5) Comerciantul sau persoana la care se face referire la alin. (3) trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
a) inaintea expedierii produselor sa dea o declaratie autoritatilor fiscale competente in legatura cu locul unde urmeaza sa fie primite acestea si sa garanteze plata accizelor;
b) sa plateasca accizele, potrivit prevederilor art. 193;
c) sa se supuna oricaror controale care sa permita autoritatii fiscale competente confirmarea primirii efective a marfurilor si plata corespunzatoare a accizelor.
(6) In cazul produselor supuse accizelor, care au fost deja eliberate in consum in Romania si care sunt livrate intr-un alt stat membru, comerciantul care a efectuat livrarea poate beneficia de restituirea accizelor platite in Romania, conform art. 192^6. AC18
Reader Interactions
Comentarii
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Articolul a fost abrogat, incepand cu 1 aprilie 2010, prin art. III alin. (3) din OUG 109/2009.
Art. III din OUG 109/2009 mai prevede:
(4) Prin exceptie de la prevederile alin. (3), până la 31 decembrie 2010 sunt admise deplasarile de produse accizabile in regim suspensiv de accize catre alte state membre care nu au adoptat sistemul informatizat potrivit art. 21-27 din Directiva 2008/118/CE, efectuate conform procedurii prevazute la art. 186-191^1 din cap. I al titlului VII "Accize si alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
(5) Prin exceptie de la prevederile alin. (3), deplasarile de produse accizabile care au fost initiate inainte de 1 aprilie 2010 sunt efectuate si încheiate în conformitate cu procedura prevazuta la art. 186-191^1 din cap. I al titlului VII "Accize si alte taxe speciale" din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 192^4 a fost introdus de pct. 175 al art. I din LEGEA nr. 343/2006.