Guvernul a aprobat majorarea în regim de urgență a salariilor pentru 5.700 de angajați din 4 instituții centrale, și anume: 1. Ministerul Finanțelor Publice – aparat propriu, 2. Agenția Națională de Administrare Fiscală – aparat propriu, 3. Agenția Națională pentru Achiziții Publice și 4. Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
Majorarea a fost aprobată prin ordonanță de urgență pentru rectificarea bugetară, OUG 47/2015, prin derogare de la ordonanța de urgență privind salarizarea personalului bugetar în anul 2014, OUG 83/2014. Proiectul ordonanței de rectificare, publicat pe 21 octombrie 2015, nu cuprinde nicio măsură de majorare salarială.
Majorare de peste 62,5%
Potrivit ordonanței de urgență, publicate în monitorul oficial, funcționarii publici și personalul contractual din cele 4 instituții centrale beneficiază de 25 de clase de salarizare succesive față de clasa deținută, începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2015.
Potrivit legii salarizării unitare, diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare.
Rezultă cu certitudine că majorarea salarială este de 62,5%.
Sindicatele și presa reclamă lipsa transparenței și neechitatea măsurii, iar Ministerul Finanțelor Publice răspunde printr-un comunicat de presă că activităţile complexe şi imperativul asigurării unei stabilităţi a personalului specializat justifică acordarea unei majorări salariale.
MFP: majorarea medie este de numai 22%
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) precizează în comunicat că numărul total al salariaților care vor beneficia de majorarea salariilor este de aproximativ 5.700 de persoane, respectiv că majorarea medie a salariilor de bază va fi de 22%.
MFP mai precizează că acordarea acestei majorări salariale este de natură să creeze o salarizare similară cu personalul din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, care beneficiază în prezent de o majorare de până la 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, conform Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare.
Cine beneficiază de această majorare
Potrivit ordonanței, toți angajații celor 4 instituții vor beneficia de această majorare. Potrivit comunicatului MFP, aproximativ 5.700 de funcționari publici și personal contractual din cele 4 instituții. Potrivit informațiilor publicate pe mfinante.ro și anaf.ro:
- Ministerul Finanțelor Publice are aprox. 1.250 de angajați, inclusiv experți, șoferi, secretariat, muncitori calificați/necalificați, manageri publici, consilieri, medici, îngrijitori etc.;
- Salariul mediu NET în aparatul central al MFP este de 4.000 lei/lună, iar veniturile salariale totale obținute de salariații MFP în septembrie 2015 este de aprox. 5,2 milioane lei;
- ANAF – aparat central avea aprox. 2.500 de salariați, conform situației aferente lunii iulie 2014, fără personalul Direcției de administrare a marilor contribuabili, care recent a primit personalitate juridică și nu mai face parte din aparatul central al ANAF. Din cei aprox. 2.500 de salariați ANAF, aprox. 1.600 sunt inspectori antifraudă fiscală.
- Direcția de administrare a marilor contribuabili avea aprox. 540 de salariați, conform situației aferente lunii iulie 2014;
- ANAP – Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice are prevăzute 416 posturi;
MFP publică lunar veniturile plătite salariațiilor, ultima situație publicată fiind aferentă lunii septembrie 2015. ANAF nu a mai publicat din luna iulie 2014 informații despre veniturile obținute de salariați. Toți inspectorii antifraudă fiscală din țara fac parte din aparatul central ANAF și vor beneficia de această majorare salarială, dar sporurile și indemnizațiile specifice inspectorilor antifraudă vor rămân la nivelul luni octombrie 2015.
Cine NU beneficiază de majorarea salarială
Restul personalului bugetar, inclusiv personalul din structurile teritoriale ale MFP și ANAF și personalul din alte instituții asimilat din punct de vedere al salarizării cu personalul celor 4 instituții.
Personalul din cele 4 instituții centrale care gestionează fonduri europene și care primesc majorarea salarială reglementată prin Legea 490/2004.
Cât de mare este aroganța guvernamentală
- De ce pentru toți? Putem fi de acord că majoritatea funcționarilor din cele 4 instituții centrale desfășoară activități complexe, dar nu toți. Șoferii, muncitorii, secretariatul și personalul administrativ, inclusiv contabilitatea internă și logistică, desfășoară activități identice în toate instituțiile publice centrale și teritoriale.
- De ce prin ordonanță de urgență? Guvernul și MFP lucrează la o nouă lege a salarizării care promite creșteri salariale, dar consideră foarte RISCANT să lucrezi în MFP, ANAF și ANAP și aprobă o majorare salarială în regim de urgență cu 2 luni înainte de data promisă pentru aplicarea legii. Numai acești funcționarii știu dacă această lege promisă poate fi aplicabilă, dacă sunt resurse bugetare.
- Spre deosebire de majorarea specifică funcționarilor care gestionează fonduri europene, majorarea este general valabilă, nu depinde de atribuții sau gradul de complexitate al muncii fiecărui angajat. La personalul care gestionează fonduri europene, majorarea este de până la 25 clase, la cele 4 instituții majorarea este de 25 de clase.
- Pentru a încerca să calmeze situația, MFP precizează sec faptul că creșterea este de numai 22%, fără a comunica și detalii cum au ajuns la acest procent, în contextul în care din textul legal rezultă fără multe calcule că majorarea este de peste 62,5%.
- După ani și ani, exodul personalului medical a devenit o situație de urgență, dar pentru ei e suficient doar 25%.
Art. 63 din OUG 47/2015 – Rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 și unele măsuri bugetare, emisă de guvernul PONTA, prevede:
(1) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, începând cu drepturile salariale aferente lunii noiembrie 2015, funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Finanțelor Publice – aparat propriu, Agenția Națională de Administrare Fiscală – aparat propriu, Agenția Națională pentru Achiziții Publice și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili beneficiază de 25 de clase de salarizare succesive față de clasa deținută.
(2) Acordarea claselor de salarizare prevăzute la alin. (1) se realizează prin majorarea salariului de bază, astfel cum au fost acordat pentru luna octombrie 2015, cu numărul de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului asimilat din punct de vedere al salarizării cu personalul din Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională pentru Achiziții Publice și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.
(4) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul prevăzut la art. 12 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna octombrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(5) Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice – aparat propriu, Agenției Naționale de Administrare Fiscală – aparat propriu, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice și Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili pe perioada în care acesta intră sub incidența art. 2 alin. (1) din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare.
[…] anunță că a abrogat art. 63 din OUG 47/2015. Prin acest articol a fost aprobată majorarea în regim de urgență a salariilor personalului din 4 instituții centrale. Salariile angajaților din Ministerul […]