• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
CFNET – CodFiscal.NET Finante Taxe

CFNET - CodFiscal.NET Finante Taxe

Revista de actualitate financiară

  • Persoane
  • Micro
  • Companii
  • Public
  • ONG
  • Extern
  • Online
Ești aici: Acasă / TaxEditor / Galin, EY: Livrările de bunuri la export – scutite sau nu de TVA?

Galin, EY: Livrările de bunuri la export – scutite sau nu de TVA?

Autor: Cristina Galin – manager, specializare impozite indirecte, EY România 

cristina-galin-ey-romaniaÎncercarea de a analiza operațiunile de export din perspectivă vamală, în paralel cu implicațiile generate de legislația de TVA, conduce adeseori la rezultate neașteptate. Câteodată, importanța unor condiții de formă poate genera încălcarea principiului privind prevalența substanței asupra formei („substance over form”), inclusiv aplicarea unor tratamente de TVA contrare legii.

Prezentăm mai jos cazul unei livrări de bunuri efectuată de o societate (A) din România către o societate (B) nestabilită în România, dar stabilită în alt stat membru UE, în condițiile în care bunurile sunt transportate din România în afara teritoriului vamal de către cumpărător (B).

La prima vedere, pare evident că o astfel de livrare beneficiază de scutire de TVA conform prevederilor art. 294, alin. (1), litera b) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal. Totuși, orice scutire de TVA trebuie justificată de persoana impozabilă care o aplică, cu anumite documente specific prevăzute de Ordinul 103/2016.

Unul dintre acestea se referă la declarația vamală de export. Evident, o astfel de declarație este obligatorie și trebuie depusă la autoritatea vamală atunci când bunurile părăsesc teritoriul vamal al Uniunii Europene, dar aceasta se completează în baza legislației vamale.

Din perspectivă vamală, noțiunea de exportator este definită în Regulamentul delegat al Comisiei (UE) nr. 2446 din 2015 (intrat în vigoare la 1 mai 2016), ca reprezentând persoana stabilită pe teritoriul vamal al Uniunii care, în momentul în care declarația vamală de export este acceptată, este titularul unui contract încheiat cu destinatarul dintr-o țară terță și care are competența de a stabili dacă mărfurile vor fi transportate către o destinație din afara teritoriului vamal al Uniunii.

Așadar, pentru exemplul menționat mai sus, societatea B este considerată exportator din punct de vedere vamal, având obligația de a depune declarația vamală de export.

Totuși, în ceea ce privește scutirea de TVA ce s-ar aplica livrării de bunuri efectuată de A către B, lucrurile se complică. Ordinul mai sus menționat conține un exemplu în care se precizează clar că, în cazul în care declarația vamală de export este întocmită pe numele societății B, care este menționată ca exportator pe declarația vamală, se consideră că exportul bunurilor este realizat de societatea B, care are obligația înregistrării în scopuri de TVA în România conform art. 316 alin. (4) din Codul fiscal. Mai mult, livrarea efectuată de societatea A către societatea B este o livrare locală, taxabilă în România conform regulilor generale.

În consecință, respectarea legislației vamale influențează tratamentul de TVA al livrării de bunuri de la A la B, conducând la imposibilitatea aplicării corecte a scutirii de TVA, așa cum este aceasta prevăzută de lege, deoarece nu este respectă o condiție de formă pentru justificarea scutirii de TVA. În acest context, ne punem evident întrebarea: Cine prevalează ?

****

 

eyromania_roDespre EY România
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 212.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 28,7 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2015. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume. În România, EY este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 650 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România este cel mai dorit angajator în România dintre companiile Big 4, conform studiilor Trendence și Catalyst. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com.

4 oct. 2016 CFNET Finante Taxe Lasă un comentariu Din categoria: TaxEditor Etichete: tva export

Știrile zilei

Excedent pentru Trezoreria Statului în anul 2025

26 iun. 2026

Copiator inchiriat sau cumparat: ce e mai avantajos in Bucuresti (P)

26 iun. 2026

Deficitul bugetar s-a redus la jumătate față de anul precedent

26 iun. 2026

UE simplifică normele fiscale pentru companii

24 iun. 2026

UE simplifică măsurile fiscale și energetice pentru o piață unică mai competitivă

24 iun. 2026

  • Facebook
  • RSS
  • Twitter

FISCALNET – căutare informații financiar-fiscale, informații juridice

Asistență & Ghiduri

Registre fiscale ANAF

Precizări privind funcționalitatea Sistemului Național RO e-Transport / Ce trebuie să știe transportatorii despre generarea codului UIT

ANAF a publicat Ghidul despre Declarația unică 2024

Relocarea sediului Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, situat în strada Avrig nr. 63, Sector 2

F3000 se depune până la 15 mai

Alerte pe email

* indicates required

Reader Interactions

Regula: Comentariile sunt moderate și vor fi publicate după validare.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.

Bara principală

Articole recente

Excedent pentru Trezoreria Statului în anul 2025

Copiator inchiriat sau cumparat: ce e mai avantajos in Bucuresti (P)

Deficitul bugetar s-a redus la jumătate față de anul precedent

UE simplifică normele fiscale pentru companii

UE simplifică măsurile fiscale și energetice pentru o piață unică mai competitivă

Cum se declară fiscal veniturile obținute din străinătate

Contabilitate PFA pentru Uber si Bolt Deductibilitate cheltuieli obligatii fiscale si studii de caz rezolvate

Pachetul de simplificare fiscală pentru a raționaliza conformitatea și a spori competitivitatea pieței unice

Cum se declară fiscal veniturile obținute din străinătate. Declarația unică 212 sau declarația rectificativă se pot depune la ANAF

CJUE. C-519/24 | Nitrogénművek. Statele membre nu pot impune taxe pe CO2 care să anuleze efectul alocării gratuite a certificatelor de emisii

finand

Footer

HOME | CONTACT | OFERTE | TERMENI&CONDITII | COMANDĂ PUBLICITATE pe CFNET!
Copyright © 2026
  • Stiri
  • Reglementari fiscale
  • Reglementari contabile
  • Actualizari Cod Fiscal
  • Companii SRL-SA
  • Persoane PF-PFA
  • TVA
  • Microîntreprinderi
  • Impozite Taxe Locale
  • Plata Online – Taxe
  • Contributii Obligatorii
  • Nerezidenti
  • Taxa pe poluare
  • Dictionar fiscal contabil
  • Proceduri fiscale
  • Consiliul fiscal
  • Comisia fiscala centrala
  • Finante Europene
  • Fiscalitatea international
  • Jurisprudenta RO
  • Jurisprudenta UE
  • PwC Romania
  • Curierul fiscal – CH Beck
  • Tax & IFRS News [en]