Kafka la Ploiești sau despre o executare silită “altfel”

Țara cu una dintre cele mai ineficiente administrații fiscale din Uniunea Europeană[1] nu este și țara tuturor posibilităților, ci țara în care orice este posibil. Ne-o dovedește o întâmplare recentă, care ar putea fi calificată drept o controversă jur…

Prescripția acțiunii civile în procesul penal, în cauzele de evaziune fiscală

Introducere În cazul în care s-ar întocmi un top al instituțiilor din procedura penală care beneficiază de cea mai puțină atenție din partea instanțelor, avocaților, parchetelor și doctrinei, acțiunea civilă ar ocupa cu siguranță un loc de frunte. Într…

Susținere publică teză de doctorat: Luisiana Dobrinescu / 18 noiembrie 2022

Vineri, 18 noiembrie 2022 (ora 11:30), doctorandul Camelia Luisiana Dobrinescu va susţine, în sala de Conferințe din incinta Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, teza de doctorat cu titlul „Contraprestația unei operațiuni. Analiza…

UVT. Programul de Master ”Drept fiscal”

Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează, pentru al doilea an consecutiv, masteratul de Drept fiscal, cu o durată de 2 semestre. Programul de studiu se va desfășura în forma învățământului cu frecvență redusă, cara…

Când fiscalul “obligă” penalul. Note în marginea unei soluții de achitare în procesul penal, ca urmare a determinării realității tranzacțiilor în procesul fiscal

Pe 17 februarie 2021, Curtea Constituțională a României se pronunța, prin celebra Decizie nr. 102[1], în sensul că sintagma „cu excepția împrejurărilor care privesc existența infracţiunii” din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul d…

Indemnizațiile de delegare sau detașare (fie ea și transnațională): o temă veche și abuzuri noi

Considerații introductive Se spune că aceia care nu învață din istorie sunt condamnați să o repete (George Santayana). Aproape simptomatic, Agenția Națională de Administrare Fiscală pare să nu învețe din propriile greșeli, în ciuda numeroaselor opinii …