Prin Decizia penală nr. 520/2023 din data de 07.06.2023, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinței penale nr. 451/2023 din data de 19.04.2023, pronunțată de către Judecătoria Bacău…
Jurisprudență Curți de Apel
Curtea de Apel Pitești. Prejudiciul reținut în cazul infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 241/2005
În fapt, în esenţă, pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a constatat că inculpatul, în calitate de asociat și administrator de fapt al unei societăți comerciale, luând la cunoștință sub semnătură, despre situaț…
CEE Attorneys – Boanță, Gîdei și Asociații obține în instanță anularea prevederilor din Ordinul 991/2021 în ceea ce privește formularea, transmiterea şi depunerea contestaţiei prin intermediul aplicaţiei electronice şi cu semnătură electronică
Echipa de litigii din cadrul CEE Attorneys – Boanță, Gîdei și Asociații obține în instanță anularea prevederilor din Ordinul 991/2021 în ceea ce privește formularea, transmiterea şi depunerea contestaţiei prin intermediul aplicaţiei electronice ş…
Curtea de Apel București. Impozitarea veniturilor din criptomonede înainte de 2019 și în prezent. Noțiunea de “venituri din alte surse”
În prezent, baza legală în temeiul căreia ANAF solicită plata impozitului pe venitul realizat din transferul de criptomonede este reprezentată de art. 114 alin. (2) lit. m) și art. 116 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, dispoziții introduse prin Legea…
Curtea de Apel Pitești. Sumele obținute din tranzacționarea bitcoin – venituri impozabile/sau nu?
Curtea de Apel Pitești a hotărât că stabilirea/calificarea ca venituri impozabile sau nu a sumelor obținute din tranzacționarea bitcoin ar trebui să se raporteze la criterii precum caracterul repetat, cu caracter de continuitate, în scopul obținerii de…
Curtea de Apel Craiova. Comercializarea videoclipurilor de tip video-chat fără plata impozitelor
Curtea de Apel Craiova a hotărât că fapta inculpatului constând în aceea că, în perioada …, a realizat venituri prin încasarea în conturile bancare deschise atât pe numele său, cât și al fostei sale soții la AAA Bank, a unor sume de bani, totaliz…
