În Monitorul Oficial, Partea I nr. 440 din 22 mai 2023 a fost publicată Legea nr. 125/2023 privind completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani…
ue
Uniunea Vamală a Uniunii Europene se pregătește pentru cea mai mare reformă de la înființare: Implicații importante, în special, pentru comerțul electronic
Cea mai ambițioasă reformă a Uniunii Vamale a Uniunii Europene (UE) de la înființare și până în prezent, anunțată de Comisia Europeană pe 17 mai, își propune să simplifice cerințele de raportare și să reducă timpul pentru procesele vamale. Astfel, atât…
Hotărârea Senatului ref. acordarea de către UE a unui sprijin excepțional și temporar din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) ca răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 664 din 4 iulie 2022 a fost publicată Hotărârea nr. 106/2022 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 în ceea ce privește o…
Saga cotelor reduse de TVA – care sunt implicațiile pentru România
Statelor membre li se oferă premisele să implementeze zero TVA pentru produsele esențiale – alimente, produse farmaceutice sau produse de uz medical. Consiliul Uniunii Europene tocmai a adoptat Directiva care permite ”reformarea” cotelor de TVA î…
România contribuie cu 43.000 de euro la Fundația Europeană pentru Tineret | Proiect
Luni, 28 martie 2022, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre privind aprobarea plății cotizației anuale a României ce decurge din calitatea de membru în cadrul Fundației Europene pent…
Inițiativă a Comisiei Europene care vizează combaterea practicilor fiscale abuzive
Miercuri, 22 decembrie 2021, Comisia Europeană a prezentat o inițiativă de combatere a utilizării abuzive a entităților fictive în scopuri fiscale necorespunzătoare, potrivit unui comunicat. Propunerea urmărește să garanteze că entitățile din Uniunea E…