Comisia Europeană a publicat un raport de sinteză al răspunsurilor primite în urma consultării publice cu privire la revizuirea legislației aplicabile privind cotele reduse ale TVA.
Comisia a primit 333 de comentarii, din care niciuna de la persoane/organizații din România. Cele mai multe contribuții au fost primite din Belgia (76), Germania (65), Franța (52) și Marea Britanie (48).
Context
Comisia a adoptat în decembrie 2011 o comunicare privind viitorul TVA, care stabilește caracteristicile fundamentale care trebuie să se afle la baza noului regim de TVA și acțiunile prioritare necesare pentru a crea un sistem de TVA mai simplu, mai eficient și mai robust în Uniunea Europeană.
Una dintre acțiunile prioritare este reexaminarea structurii actuale a cotelor de TVA, pe baza unei evaluări a impactului aprofundate, care să acopere toate aspectele, și a următoarelor principii directoare:
• eliminarea cotelor reduse care constituie un obstacol în calea bunei funcționări a pieței interne.
Cotele reduse justificate în trecut pot antrena denaturări în prezent, deoarece mediul economic, comercial și juridic a evoluat între timp;
• eliminarea cotelor reduse pentru bunuri și servicii al căror consum este descurajat prin intermediul altor politici ale UE. Acesta ar putea fi în special cazul bunurilor și serviciilor dăunătoare mediului, sănătății și bunăstării;
• bunurile și serviciile similare ar trebui să fie supuse aceleiași cote de TVA, iar progresul tehnologic ar trebui luat în considerare în acest sens, astfel încât problema convergenței între suporturile fizice și cele electronice să poată fi soluționată.
Comunicarea precizează că această evaluare ar trebui să fie lansată în 2012 și să constituie baza unei propuneri care să urmeze principiile susmenționate și să fie prezentată până la sfârșitul anului 2013, după ample consultări cu părțile interesate și cu statele membre. Serviciile Comisiei au realizat o primă evaluare a structurii actuale a cotelor de TVA, iar produsele și serviciile menționate în continuare sunt cele care necesită o examinare mai amănunțită în lumina celor trei principii directoare.
Prin această consultare publică, serviciile Comisiei doresc să obțină opiniile părților interesate privind eliminarea cotelor reduse care constituie un obstacol în calea bunei funcționări a pieței interne.
În acest stadiu, nu a fost luată nicio decizie în ceea ce privește o posibilă eliminare a cotelor reduse de TVA sau o extindere a domeniului lor de aplicare.
Regulile de bază
Directiva TVA prevede la articolele 93-130 și în anexa III un cadru juridic pentru aplicarea cotelor de TVA în statele membre.
Regulile de bază sunt următoarele:
• statele membre aplică o cotă standard unică de cel puțin 15%,
• statele membre pot alege să aplice una sau două cote reduse, care nu pot fi mai mici de 5%, unei liste restrânse de bunuri și servicii (anexa III la Directiva TVA). Statele membre au însă libertatea de a aplica o cotă redusă unei întregi categorii sau de a restrânge aplicarea acesteia la o parte (chiar foarte mică) a categoriei respective.
• cu toate acestea, din cauza riscurilor de denaturare a pieței interne, toate serviciile furnizate pe cale electronică sunt în prezent excluse din domeniul de aplicare al cotelor reduse de TVA [articolul 98 alineatul (2) din Directiva TVA].
Concluziile Consiliului
În concluziile sale din 15 mai 2012 referitoare la această comunicare, Consiliul a subliniat că „actuala situație financiară și economică este dificilă și complexă, necesitând o consolidare fiscală importantă a bugetelor naționale, astfel cum se indică în Concluziile Consiliului European din 1-2 martie 2012”. De asemenea, Consiliul a reamintit invitația adresată de Consiliul European statelor membre de „a-și revizui sistemele de impozitare, acolo unde este oportun, cu scopul de a le face mai eficiente și mai eficace, eliminând scutirile nejustificate, lărgind baza impozabilă, transferând impozitele dinspre forța de muncă către alte domenii, eficientizând colectarea impozitelor și abordând evaziunea fiscală”.
Consiliul a adăugat că „aceste aspecte ar trebui luate în considerare la nivelul UE în vederea punerii în aplicare a obiectivelor comunicării. Taxa pe valoarea adăugată reprezintă o sursă importantă de venituri pentru bugetele naționale, iar reformarea actualului sistem de TVA al UE ar trebui să vizeze, în special, sporirea eficienței și eficacității acestuia, eliminarea scutirilor nejustificate și lărgirea bazei impozabile, cu scopul de a contribui la consolidarea fiscală și la creșterea economică”.
Consultările din 2008 și 2010
În 2008, Comisia a lansat o consultare publică pe tema revizuirii legislației existente privind cotele reduse de TVA10, în cadrul căreia a primit un total de 560 de contribuții. Această consultare publică nu a scos la iveală probleme specifice pentru funcționarea pieței unice.
Complexitatea structurii cotelor de TVA și costurile de conformare pe care aceasta le antrenează au fost însă menționate de numeroși respondenți.
Cartea verde privind viitorul TVA prezentată în decembrie 2010 a lansat o amplă consultare cu privire la toate aspectele sistemului de TVA. Ea conținea întrebarea dacă actuala structură a cotelor de TVA creează obstacole majore în calea bunei funcționări a pieței unice.
O parte dintre respondenți au remarcat că ar putea apărea cazuri de denaturare a concurenței în regiunile de frontieră, unde societățile private și comercianții scutiți de TVA pot exploata diferențele dintre cotele de TVA atunci când variațiile sunt considerabile.
Un caz concret menționat făcea trimitere la agricultorii aflați sub incidența regimului special care organizează achiziții în statele membre în care se aplică o cotă redusă de TVA pentru anumite produse, asigurându-se că volumele cumpărate nu depășesc pragul fixat. Datorită pragului, aceste achiziții transfrontaliere au o amploare limitată.
Referințe anexate:
Raportul de sinteza CE – rezultate consultare