Se menține reducerea de 25% a accizei la motorină

Joi, 15 octombrie 2026, Ministerul Finanțelor a anunțat menținerea reducerii temporare cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru perioada 16–31 octombrie 2026, în urma evaluării bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/…

Primarul general cere declanșarea procedurii de insolvență pentru STB

Luni, 20 iulie 2026, Primăria Municipiului București a prezentat situația financiară a STB, iar primarul general Ciprian Ciucu a cerut public conducerii companiei să solicite deschiderea procedurii de insolvență, potrivit unui comunicat. STB a acumulat…

Curtea de Conturi Europeană avertizează că programul pentru piața unică și domeniul vamal necesită mecanisme explicite de guvernanță

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, din 20 februarie 2026 a fost publicat Avizul 08/2026 referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Programului privind piața unică și domeniul vamal p…

CJUE. T-829-25 | Generalidad de Cataluna. Trimitere preliminară privind scutirea de la impozitare a aviației comerciale

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, din 16 februarie 2026 a fost publicată Cererea de decizie preliminară introdusă de Tribunalul Supremo (Spania) la 17 noiembrie 2025 – Generalidad de Cataluña/Norwegian Air International Limited (Cauza T…

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul transportului alternativ de persoane

Joi, 12 februarie 2026, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au efectuat cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada a…

Modificări și completări în materia transporturilor rutiere și a utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 77 din 30 ianuarie 2026 a fost publicată Ordonanța nr. 5/2026 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului…