MFP: Reglementarea unor măsuri fiscale, modificarea Codului de procedura fiscală, eșalonarea la plată (proiect OUG)

ACTUALIZARE: OUG 50/2013 – Reglementarea unor măsuri fiscale, modificarea Codului de procedura fiscală, OUG eșalonare datorii beneficiari FEN

Joi, 23 mai a.c., Minsterul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri fiscale.

MFP propune înlocuirea penalității fixe de întarziere de 5% sau 15% cu o penalitate de 0,02% pe zi de întârziere (7,3% pe an). MFP precizează că actualul sistem încurajează plata voluntară până la împlinirea termenului de 90 de zile de la scadență, astfel că, după acest termen, contribuabilii nu mai sunt încurajați să achite impozitele și taxele deoarece penalitatea de întârziere este aceeași (15%).
De asemenea, mai sunt propuse modificări privind eșalonarea la plata și posibilitatea amânării la plata a unor obligații fiscale administrate de ANAF.

Prin poiectul de OUG se propune modificarea și/sau completarea:
– Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată.

Modificările la Codul de procedura fiscală vor intra în vigoare la data de 1 iulie 2013, procentele majorate reprezentând penalități de întârziere vor fi aplicabile obligaţiilor de plată scadente după data de 1 iulie 2013.

Potrivit Notei de fundamentare, prin acest proiect de ordonanţă se propune:
I. În domeniul procedurii fiscale
În proiectarea unui regim de sancţiuni pentru plăţile întârziate, trebuie ca penalizările şi dobânda să servească următoarelor obiective:
penalităţile sunt menite să descurajeze neconformarea, în timp ce dobânda este destinată să protejeze valoarea reală a plăţilor reprezentând impozite, taxe şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
Pentru acest motiv, legislaţia fiscală ar trebui să stabilească penalităţile şi dobânzile ca două instrumente separate.

Nivelul dobânzii trebuie să fie peste rata dobânzii creditelor acordate de instituţiile financiare astfel încât să descurajeze contribuabilii de a utiliza arieratele ca surse de finanţare ale activităţilor lor dar nici să nu fie la un nivel foarte mare pentru a constitui un element împovărător pentru contribuabil.

Penalităţile de întârziere trebuie să constituie o sancţiune pentru neplata la scadenţă, calculată ca un procent la nivelul sumei neplătite, astfel încât aceasta să crească în raport cu valoarea sumei neplătite şi cu perioada de întârziere.

Astfel, modificarea privind stabilirea naturii dobânzilor, respectiv faptul că acestea au caracter recuperatoriu, reprezentând pierderea suferită de creditor (statul) ca urmare a neachitării la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale, se impune pentru a elimina eventualele confuzii cu privire la natura juridică a dobanzilor, pe de o parte, şi a penalităţilor de întârziere pe de altă parte, în contextul modificării modului de aşezare a penalităţilor, respectiv similar dobânzilor.

Revizuirea modalităţii de percepere a penalităţilor de întârziere, a fost făcută astfel încât să încurajeze conformarea voluntară în cea ce priveşte plata obligaţiilor fiscale. În acest sens, se propune înlocuirea penalităţii fixe de 5% sau 15% cu o penalitate de 0,02% pe zi de întârziere (7,3% pe an). Actualul sistem (penalitatea de întârziere de 5% sau 15%) încurajează plata voluntară până la împlinirea termenului de 90 de zile de la scadenţă, astfel că, după acest termen, contribuabilii nu mai sunt încurajaţi să achite impozitele şi taxele deoarece penalitatea de întârziere este aceeaşi (15%). Or sistemul propus diferenţiează cuantumul penalităţii de întârziere în funcţie de zilele de întârziere.

În ceea ce priveşte stingerea obligaţiilor fiscale prin darea în plată prin oferirea unui bun imobil, pentru o mai bună claritate a textului, se propune ca şi persoanele care devin debitori în condiţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală (persoana care îşi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată) să poată oferi un bun imobil (de regulă bunul afectat garantării) pentru a se stinge obligaţiile fiscale.

De asemenea, se reglementează şi faptul că în cazul acestor debitori, bunurile oferite în vederea stingerii prin dare în plată trebuie să fie libere de orice sarcini şi să nu fie supuse executării silite, scopul fiind acela de a nu diminua activul acestui debitor în situaţia în care el este supus executării silite pentru obligaţiile fiscale personale.

II. În domeniul eşalonării la plată
Modificările în domeniul eşalonării la plată vizează, în principal:
– clarificarea prevederilor referitoare la constituirea de garanţii în situaţia în care bunurile sunt ipotecate/gajate, respectiv precizarea expresă că valoarea bunurilor aduse drept garanţie trebuie să fie îndestulătoare şi nu garanţia (sechestrul sau ipoteca);
– extinderea cazurilor când se poate modifica decizia de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării, prin includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizie de impunere, cu termene de plată după data comunicării deciziei de eşalonare la plată;
– extinderea termenului de la 30, respectiv 90 de zile, la 180 de zile în vederea achitării obligaţiilor transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi care nu intră în sfera de acordare a eşalonării la plată;
– completarea criteriilor în funcţie de care un contribuabil se încadrează în categoria de contribuabil cu risc fiscal mic, prin introducerea condiţiei ca persoanele juridice să fi fost înfiinţate cu minimum 12 luni înainte de data depunerii cererii, pentru a preîntâmpina posibilitatea accesării unei eşalonări la plată conform procedurii simplificate de către contribuabilii nou înfiinţaţi şi al căror comportament nu poate fi încă apreciat datorită informaţiilor insuficiente cu privire la acest contribuabil;
– reglementarea situaţiei în care organul fiscal constată că, ulterior emiterii undei decizii de eşalonare la plată în cazul contribuabililor cu risc fiscal mic, că datele şi informaţiile prezentate de aceştia nu corespund realităţii. În acest caz, organul fiscal emite decizie de anulare a deciziei de eşalonare la plată care produce aceleaşi efecte cu decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată.

III. În domeniul acordării de facilităţi sub forma amânării la plată a obligaţiilor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru contribuabilii care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanţare încheiate cu acestea
S-a reglementat o nouă facilitate la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, respectiv amânarea la plată a acestor obligaţii fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau transmise spre recuperare acestei instituţii, în situaţia în care contribuabilii au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanţare încheiate cu acestea.
În acest sens, se propune ca amânarea la plată:
– să fie în limita sumei de încasat de la autoritatea competentă;
– să fie până la momentul la care autoritatea competentă are resurse băneşti pentru executarea obligaţiei, dar nu mai mult de 2 ani.

Totodată, se propune ca amânarea la plată să nu se acorde anumitor contribuabili fie datorită procedurilor speciale în care se află (în procedura insolvenţei sau în procedura eşalonării la plată), fie datorită riscului de a nu putea „valorifica garanţia” (sumele ce trebuie plătite de instituţia sau autoritatea publică sunt poprite de alţi creditori).

De asemenea, sunt reglementate aspectele procedurale necesare implementării acestei facilităţi la plată, respectiv:
– eliberarea certificatului de atestare fiscală;
– modul de obţinere a documentului prin care autoritatea competentă confirmă existenţa sumelor certe, lichide şi exigibile pe care trebuie să le plătească contribuabilului;
– modul de soluţionare a cererii contribuabilului (decizie de amânare la plată sau decizie de respingere);
– modalitatea de asigurare a creanţei amânate la plată prin înfiinţarea popririi (legale) la terţul (autoritatea competentă) care are obligaţia de plată a sumelor către contribuabil, în limita obligaţiilor fiscale amânate la plată;
– modalitatea de finalizare a amânării la plată.
În cazul în care obligaţiile amânate la plată se sting, amânarea la plată se finalizează, caz în care organul fiscal emite decizia de finalizare a amânării la plată.

De subliniat că, în situaţia în care contribuabilul a renunţat la perceperea sau încasarea de dobânzi, penalităţi sau accesorii, de orice natură, aferente creanţelor de încasat de la autoritatea competentă, organul fiscal emite o decizie de anulare a dobânzilor, penalităţilor de întârziere şi accesoriilor, de orice natură, aferente obligaţiilor fiscale principale amânate la plată. În plus, pentru această situaţie contribuabilul nu datorează, pe perioada amânării, nicio dobândă, penalitate de întârziere sau accesorii de orice natură. O asemenea măsură reprezintă o aplicaţie a principiului echivalenţei, în condiţiile în care ambele părţi ale raportului juridic au renunţat la perceperea de obligaţii accesorii ca urmare a neplăţii la scadenţă a obligaţiilor pecuniare ce le reveneau.

Referințe anexate:
Proiectul OUG 
Nota de fundamentare